Astăzi, la încheierea lucrărilor Forumului Sindical Național „Sinergie Socială”, noi, reprezentanții organizațiilor sindicale din toate ramurile economiei naționale, membre ale Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Pornind de la contextul actual, în care drepturile și interesele lucrătorilor sunt adesea subordonate…


Secretarul general al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC), Luc Triangle, efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova. Miercuri, 26 martie, la Institutul Muncii, acesta s-a întâlnit cu conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și membrii Comitetului Confederal…

Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Igor Zubcu, a avut luni, 24 martie, o întrevedere cu Marcus Strohmeier, expert pentru afaceri internaționale în cadrul Uniunii Sindicale din Austria (ÖGB), și Elisabeth Kerndl, expertă în cadrul aceleiași organizații, aflați…

Pe 24 martie, la Chișinău, s-a desfășurat cea de-a 15-a reuniune a Platformei Societății Civile Uniunea Europeană – Republica Moldova. La eveniment au participat reprezentanți ai Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), printre care Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM,…

Zeci de tineri de la Școala Profesională nr. 9 din Chișinău au participat, pe 24 martie, la un seminar informativ dedicat protecției mediului și promovării drepturilor la locul de muncă. Seminarul, organizat de Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Constructoare de…

În cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective din 20 martie curent, au fost puse în discuție chestiunile cu privire la mecanismul de reexaminare a salariului minim conex Directivei 2022/2041, măsurile de protecție a drepturilor salariaților de la…

Membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), întruniți în ședință la data de 20 martie curent, au dezbătut o serie de chestiuni importante incluse pe ordinea de zi și au adoptat decizii pe marginea acestora. Sindicaliștii…

Reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova (CNPM) și Coordonatorul Rezident ONU în Republica Moldova, Yesim Oruc, s-au reunit marți, 18 martie, pentru a discuta despre evoluția și consolidarea dialogului social în…

Astăzi, 18 martie, în cadrul conferinței de presă cu genericul "Convenția 190 a OIM și impactul său în Republica Moldova", desfășurată la Parlamentul Republicii Moldova, au participat deputați, reprezentanți ai instituțiilor statului, parteneri sociali și parteneri internaționali. În cadrul conferinței,…

În perioada 17-18 martie 2025, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), în colaborare cu SOCIEUX+, a organizat la Chișinău atelierul de lucru cu genericul „Consolidarea Dialogului Social. Exemple de bune practici din statele membre ale UE”. Atelierul a reunit…
Căutare
Postări recente
- Mesajul președintelui CNSM, Igor Zubcu, cu prilejul Zilei internaționale a solidarității oamenilor muncii
- Campania „Împreună – scut și voce!” continuă la Glodeni: sindicaliștii au discutat despre recrutarea sindicală și utilizarea inteligenței artificiale în activitatea sindicală
- CNSM a stabilit prioritățile pentru perioada următoare împreună cu reprezentanții din teritoriu
- Seminar de instruire la Sîngerei: protecția social-economică a salariaților, în contextul noilor modificări legislative
- La Institutul Muncii a fost inaugurat un Cabinet-model pentru securitatea și sănătatea în muncă
