Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Igor Zubcu, a avut luni, 24 martie, o întrevedere cu Marcus Strohmeier, expert pentru afaceri internaționale în cadrul Uniunii Sindicale din Austria (ÖGB), și Elisabeth Kerndl, expertă în cadrul aceleiași organizații, aflați în țara noastră într-o misiune de evaluare a activităților desfășurate în cadrul proiectului „Protecția socială și sindicatele din Moldova”, implementat de CNSM cu susținerea Fundației „SOLIDAR” din Austria.
În cadrul discuțiilor, Igor Zubcu a subliniat importanța consolidării cooperării dintre mișcarea sindicală din Republica Moldova și Austria, un parteneriat esențial pentru dezvoltarea dialogului social, întărirea capacităților instituționale ale CNSM și promovarea unor măsuri eficiente pentru fortificarea pieței muncii. Printre priorități se numără și promovarea incluziunii persoanelor cu dizabilități în sistemul de protecție socială, asigurându-le accesul la drepturi și oportunități echitabile.
Părțile au discutat despre consolidarea colaborării pe mai multe dimensiuni, având ca obiectiv comun facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități pe piața muncii și garantarea unei protecții sociale adecvate. De asemenea, au analizat progresele înregistrate în cadrul cooperării actuale și au identificat noi metode și instrumente pentru extinderea acesteia în perioada următoare.
Proiectul „Protecția socială și sindicatele din Moldova” este implementat de CNSM în parteneriat cu Fundația „SOLIDAR” din Austria, cu sprijinul financiar al Ministerului Federal pentru Afaceri Sociale, Sănătate, Asistență și Protecția Consumatorilor din Austria. Acesta are ca scop transferul de expertiză din Austria și din instituțiile europene către Republica Moldova, pentru a îmbunătăți sistemul de protecție socială și drepturile lucrătorilor.
Un aspect central al acestui proiect vizează incluziunea socială a grupurilor vulnerabile, în special a persoanelor cu dizabilități, prin măsuri menite să le ofere sprijin real și durabil.
CNSM își reafirmă angajamentul ferm de a continua această colaborare și de a susține inițiativele menite să asigure o protecție socială echitabilă pentru toți lucrătorii din Republica Moldova.