Untitled

Membrii Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) s-au întrunit, luni, 7 noiembrie, într-o nouă ședință. Pe ordinea de zi au figurat mai multe subiecte: cu privire la salariul minim pe țară pentru anul 2023, cu privire la situația unităților economice în care statul deține cote părți și asigurarea respectării Legii insolvabilității nr. 149/2012, cu privire la stimularea locurilor de muncă decente la sate și implementarea Parteneriatelor Locale de Ocupare ca instrument inovativ de creare a locurilor de muncă la nivel local, prezentarea aplicației mobile „Drepturile salariaților”.

Partenerii sociali au dezbătut pe larg chestiunea cu privire la stabilirea salariului minim pe țară pentru anul 2023. Anterior, sindicaliștii au propus ca acesta să reprezinte 5000 mii de lei de la 1 ianuarie 2023. Însă, estimările Ministerului Finanțelor arată că impactul bugetar al acestei creșteri ar depăși un miliard de lei, ceea ce autoritățile nu-și pot permite pentru a acoperi cheltuielile pentru sectorul bugetar. În context, Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale a spus că majorarea salariului minim pe țară până la cinci mii de lei ar putea fi posibilă în două trepte, în calitate de alternativă, de exemplu din 1 ianuarie – 4 mii de lei și revizuirea acestui cuantum către 1 iulie. Sindicatele însă au criticat propunerea respectivă și au prezentat mai multe argumente în favoarea creșterii nivelului salariului minim.

„Ne dorim nu doar o creștere cantitativă a salariului, ci o creștere calitativă. Primul motiv este ca salariul minim să poată oferi salariatului posibilitatea de a beneficia de o pensie minimă. Or, în prezent un salariat care primește 3 500 de lei nu poate beneficia de o pensie minimă reieșind din calculele salariale, dar statul compensează diferența. Al doilea motiv este că salariul minim în sfârșit în Republica Moldova să reprezinte 50% din salariul mediu prognozat. Al treilea motiv este inflația extrem de mare, care în prezent constituie 34%. Inflația trebuie luată în considerare la creșterile salariale, mai ales că, chiar dacă ar fi o creștere de 34%, aceasta ar însemna o indexare, dar nu majorare”, a declarat Igor Zubcu, președintele CNSM.

În cadrul ședinței, sindicaliștii de la Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație ”Agroindsind” au adus la cunoștința membrilor CNCNC o informație cu privire la problemele social-economice cu care se confruntă colectivele din ramura agroalimentară. Sindicaliștii au menționat că problemele existente sunt legate de gestionarea dezastruoasă a mai multor întreprinderi de stat care de mai mulți ani se află în proces de insolvabilitate, lezând grav drepturile salariaților.  Federația ”Agroindsind” solicită să fie constituită o Comisie parlamentară pentru a examina cum are loc procesul de insolvabilitate la mai multe întreprinderi și de a soluționa problemele legate de protecția lucrătorilor salariați în cazul în care angajatorul intră în insolvență, în conformitate cu standardele internaționale în domeniul muncii.

Reprezentanții Organizației Internaționale a Muncii au comunicat despre cum funcționează Parteneriatele Locale de Ocupare (LEP), bazate pe cooperarea partenerilor publici și privați la nivel național și local interesați să identifice soluții pentru provocările pieței muncii din comunitatea lor. Obiectivul principal al LEP-urilor constă în crearea locurilor de muncă și trecerea la ocuparea formală a forței de muncă. În perioada 2018-2020, OIM a pilotat pentru prima dată în Republica Moldova un LEP în raionul Cahul, contribuind la crearea și formalizarea a 208 locuri de muncă. Anul acesta, alte două LEP-uri au fost create în raioanele Rezina și Soroca, urmând să fie create astfel de parteneriate și în alte raioane în perioada următoare.

Totodată, reprezentanții CNSM au informat membrii CNCNC despre aplicația mobilă „Drepturile salariaților”, lansată în luna septembrie curent de CNSM, cu suportul Organizației Internaționale a Muncii. Aplicația are scopul de a servi ca un suport adițional în asigurare și promovare a drepturilor și garanțiilor în domeniul muncii și a altor drepturi nemijlocit legate de muncă. Aplicația respectivă oferă tuturor utilizatorilor posibilitatea de a se informa despre activitatea CNSM și a întregii mișcări sindicale, de a fi la curent cu ultimele modificări operate în legislația din domeniile muncii și cel social-economic, de a afla răspuns la cele mai des abordate întrebări referitoare la domeniile vizate.

Amintim că Comisia națională pentru consultări și negocieri colective și comisiile instituite la nivel de ramură/teritorial reprezintă structuri tripartite autonome de interes public al parteneriatului social, care se întrunesc în scopul consultării și înaintării de propuneri vizavi de domeniul muncii și problemele social-economice de interes național, de ramură și teritorial, promovarea parteneriatului social la toate nivelurile, asigurarea participării societății civile la promovarea politicilor naționale.

Înregistrarea video a ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective din 7 noiembrie 2022 poate fi accesată online aici.