IMG_7467

Consiliul General al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), convocat joi, 3 noiembrie, în incinta Institutului Muncii, a aprobat mai multe hotărâri care vizează activitatea mișcării sindicale din Republica Moldova. La eveniment au participat Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale, și Corina Ajder, secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Ordinea de zi a ședinței Consiliul General al CNSM a inclus următoarele chestiuni: cu privire la validarea împuternicirilor membrilor Consiliului General al CNSM; cu privire la activitatea realizată de CNSM în perioada de după Congresul IV al CNSM și Planul de acțiuni al CNSM pentru anul 2023 în vederea realizării Strategiei CNSM (anii 2022-2027); cu privire la campania sindicală națională dedicată organizației sindicale primare; cu privire la Concepția educației sindicale; cu privire la afilierea CNSM la Confederația Europeană a Sindicatelor (CES); cu privire la suspendarea calității de membru a CNSM în cadrul Confederației Generale a Sindicatelor (VKP).

În cadrul ședinței, Igor Zubcu, președintele CNSM, a prezentat un raport amplu, detaliat, în care au fost expuse principalele realizări ale Confederației în perioada de după Congresul IV al CNSM. Liderul sindical s-a referit la realizările pe direcții strategice, printre care: protecția salariilor și veniturilor populației, ocuparea și protecția pe piața forței de muncă, combaterea economiei informale, securitatea socială și parteneriat social, drepturi sindicale și dreptul muncii, securitatea și sănătatea în muncă, consolidarea și dezvoltarea instituțională, colaborarea cu organizațiile internaționale.

Președintele CNSM a comunicat că la insistența sindicatelor a fost modificată Legea salarizării nr.847/2002, stabilindu-se un singur salariu minim pe țară, a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr. 670/2022 privind stabilirea cuantumului salariului minim pe țară, în mărime de 3500 de lei, CNSM a inițiat consultări cu conducerea Confederației Naționale a Patronatului din Moldova, precum și a prezentat în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru negocieri și consultări colective propunerea sindicatelor cu privire la stabilirea, începând cu 1 ianuarie 2023, a unui salariu minim unic pe țară de cel puțin 50% din salariul mediu lunar.

De asemenea, CNSM a propus de a stabili salariul minim pe țară în mărime de 5000 de lei, începând cu 1 ianuarie 2023, a înaintat în adresa Ministerului Finanțelor un set de propuneri cu privire la modificarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nr. 270/2018, menite să înlăture inechitățile și carențele existente.

În contextul majorării prețurilor și tarifelor, a prognozelor alarmante cu privire la creșterea nivelului inflației, precum și în scopul sporirii protecției social-economice a populației, CNSM a expediat mai multe demersuri în adresa Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova, prin care a insistat asupra întreprinderii măsurilor concrete de protecție a populației.

Totodată, au fost prezentate obiectivele principale ale Confederației pentru anul 2023. Acestea includ: promovarea stabilirii unui salariu minim în mărime de 50% din salariul mediu pe economie; promovarea majorării salariilor în sectorul bugetar, inclusiv prin unificarea valorilor de referință; promovarea indexării pensiilor și prestațiilor de asigurări sociale de stat pentru menținerea puterii de cumpărare a acestora; neadmiterea liberalizării legislației muncii în detrimentul drepturilor și intereselor salariaților; promovarea racordării cât mai urgente a cadrului normativ național la prevederile Convențiilor OIM nr. 81 privind inspecția muncii în industrie și și comerț și nr. 129 privind inspecția muncii în agricultură.

Prezent la ședința Consiliului General al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale a prezentat informații despre realizările Ministerului Muncii și Protecției Sociale în domeniul protecției sociale și a răspuns la numeroase întrebări venite din parte membrilor Consiliului General al CNSM care s-au referit la salarizare în sectorul bugetar și real al economiei, activitatea Inspectoratului de Stat al Muncii, măsurile de susținere a populației în contextul crizei energetice, înlăturarea inechităților care mai există în sistemul de asigurări sociale, procesul de întremare a sănătății, măsurile de combatere a muncii nedeclarate, problemele cu care se confruntă salariații din diferite ramuri ale economiei naționale.

Membrii Consiliului General al CNSM au participat la mai multe platforme interactive în care au fost prezentate viziuni ale liderilor sindicali de diferite niveluri: național-ramurali, din teritoriu și organizații primare cu privire la campania sindicală națională dedicată organizației sindicale primare, planificată pentru anul 2023. Totodată, a fost aprobat Planul de acțiuni privind implementarea campaniei „Organizația primară – temelia sindicală”.

De asemenea, s-a discutat pe marginea adoptării Concepției educației sindicale a CNSM în redacție nouă,  care reprezintă un ansamblu de viziuni despre scopul, principiile și structura educației sindicale din cadrul CNSM în sensul valorificării eficiente a resurselor umane. Concepția respectivă reflectă experiența educațională a sindicatelor din Moldova și asigură dezvoltarea sistemului educațional în funcție de schimbările structurale și organizatorice în cadrul sindicatelor.

Membrii Consiliului General al CNSM au fost informați despre eforturile Confederației îndreptate spre aderarea la Confederația Europeană a Sindicatelor (ETUC), principala organizație sindicală care reprezintă lucrătorii la nivel european, și atingerea acestui obiectiv de importanță strategică pentru mișcarea sindicală la data de 27 octombrie 2022. De asemenea, a fost adoptată hotărârea cu privire la suspendarea calității de membru a CNSM în cadrul Confederației Generale a Sindicatelor (VKP).

Precizăm că Consiliul General este organul de conducere între congrese și își desfășoară activitatea în baza propriului Regulament. Consiliul General hotărăște problemele generale privind activitatea Confederației, determină politicile sindicale de realizare a strategiilor și programului de acțiuni stabilite de Congres.