Cum să devii membru al sindicatului

Cum să devii membru al sindicatului

Orice cetăţean al Republicii Moldova, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care se află legal pe teritoriul ei, sunt în drept să întemeieze şi să se înscrie în sindicate, în conformitate cu statutele acestora, fără autorizaţia prealabilă a autorităţilor publice.

Membru al unui sindicat poate fi persoana care are calitatea de salariat, care exercită legal o meserie sau are o profesie, cu excepţia celor, cărora le este interzis prin lege constituirea în sindicate.

Persoanele care nu sunt angajate sau care şi-au pierdut locul de muncă, precum şi cele care exercită legal o activitate de muncă în mod individual, se pot organiza în sindicat sau înscrie într-un sindicat în conformitate cu statutul acestuia, sau îşi pot păstra apartenenţa la sindicatul întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei în care au lucrat.

Cetăţenii Republicii Moldova care se află în afara ţării sunt în drept să fie membri ai sindicatelor existente din Republica Moldova.

Pentru a se înscrie într-un sindicat solicitantul trebuie să completeze şi să semneze o cerere de afiliere la acel sindicat.

Cererea de afiliere la /înscriere în Organizația sindicală primară (model) poate fi descărcată aici.

Urmează pașii:

Interesează-te dacă în unitatea în care te angajezi este organizație sindicală

Stabilește o întâlnire cu președintele organizației sindicale

Descarcă și completează cererea de aderare

Cum să creezi o organizație sindicală

Sindicatul este o organizaţie ce se constituie în scopul apărării drepturilor şi promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor acesteia.

Baza sindicatelor este organizaţia sindicală primară, care se constituie din iniţiativa a cel puţin 3 persoane, considerate fondatori. Hotărîrea de întemeiere a organizaţiei sindicale primare se adoptă de adunarea constituantă.

Sindicatul se întemeiază benevol, pe bază de interese comune (profesie, ramură etc.) şi activează, de regulă, la întreprinderi, instituţii şi organizaţii, indiferent de forma juridică de organizare şi de tipul de proprietate, de apartenenţa departamentală sau ramurală. Patronul nu este în drept să împiedice asocierea persoanelor fizice în sindicat.

Sindicatele se pot asocia în centre sindicale ramurale sau interramurale teritoriale (la nivel de raion, unitate teritorială autonomă, municipiu, oraş), precum şi în centre sindicale naţional-ramurale şi naţional-interramurale, sub formă de federaţii, confederaţii.

Centrele sindicale naţional-ramurale şi naţional-interramurale pot adera la federaţii, confederaţii internaţionale.

Modul de constituire a sindicatului, structura lui organizaţională şi funcţionarea se reglementează prin statutul sindicatului.

Detalii despre constituirea şi statutului organizaţiei sindicale în Legea sindicatelor.

Totodată, pentru a facilita procesul de creare al organizațiilor sindicale primare, CNSM a elaborat un set de documente – model care pot fi utilizate în acest proces, fiind adaptate situației.

Acestea sunt: