Stimați concetățeni, Stimați membri de sindicat, În numele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și al meu personal, vă aduc sincere felicitări cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova. Ziua Independenței este o sărbătoare remarcabilă, o zi cu o încărcătură…


Peste 70 de lideri de sindicat din raionul Drochia, din ramura educației, au fost informați vineri, 25 august, despre obiectivele campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale” lansată de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) la începutul acestui an,…

Partenerii sociali din ramura construcțiilor s-au întrunit recent în cadrul mesei rotunde ”Securitatea și sănătatea în muncă (SSM) – în vizorul partenerilor sociali din ramură”, organizată de către Federația Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții „SINDICONS”. Potrivit organizatorilor,…

În perioada 22-24 august, peste 80 de sindicaliști, formatori, experți în domeniul educației, din Europa și Asia Centrală, participă în format online la lucrările unei conferințe regionale dedicate activităților de educație și instruire sindicală, organizată de către Biroul Organizației Internaționale…

Circa 20 de femei sindicaliste din cadrul Comisiei de femei a Federației Sindicatelor din Comunicații din Moldova (FSCM) au participat recent la seminarul cu genericul „Cunoaște-ți drepturile! Fii protejată!“, pentru a obține mai multe informații utile cu privire la protecția…

“Activitatea sindicatelor și partenerilor sociali în condițiile economice de piață și a globalizării pieței de muncă” – a constituit genericul unui seminar internațional, organizat în perioada 12-20 august 2023 în or. Ankara, Turcia, la care au participat un grup de…

Interviu cu Irina Bodiu, președinta Organizației sindicale primare a angajaților de la Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei din municipiul Soroca, specialist principal în problemele adopției, tutelei și curatelei, reprezentanta Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova…

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) își exprimă preocuparea în legătură cu salarizarea funcționarilor publici cu statut special din cadrul organelor responsabile de ordinea publică și securitatea statului și solicită autorităților să întreprindă mai multe măsuri pentru a îmbunătăți…

Cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului, la data de 12 august curent membrii Comisiei de Tineret a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), inclusiv specialiștii Confederației, au desfășurat o acțiune de informare la Ungheni, Capitala Tineretului 2023. În cadrul…

În contextul campaniei naționale „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, la finele săptămânii trecute Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), și Lilia Franț, vicepreședinta CNSM, au efectuat o vizită de lucru la Agenţia Naţională Transport…
Căutare
Postări recente
- Igor Zubcu, președinte CNSM: Creșterea salariilor, esențială pentru apropierea de standardele Uniunii Europene
- Sprijin pentru familiile polițiștilor de frontieră: Federația „SINDLEX” și partenerii săi inaugurează un spațiu prietenos pentru copii la Ungheni
- Mesajul președintelui CNSM, Igor Zubcu, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paște
- Problemele lucrătorilor din cultură, discutate la Consiliul Republican al FSLC
- CNSM–USM a devenit campioană națională la volei masculin
