Importanța fortificării organizațiilor sindicale primare, aspecte cu privire la protecția social-economică a salariaților, membri de sindicat, drepturile și obligațiile liderilor sindicali, au fost principalele subiecte abordate marți, 12 septembrie, la Telenești, în cadrul unui atelier de lucru – parte a…


Peste 80 de tineri sindicaliști, reprezentanți ai centrelor sindicale național-ramurale, s-au întrunit în perioada 8-9 septembrie în incinta Caselor de odihnă și recuperare „Perlele Nistrului” din or. Vadul lui Vodă, în cadrul celei de-a X-a ediții a Forumului Comisiei de…

Interviu cu Angelica Cervaniuc, președinta Organizației sindicale primare de la Întreprinderea Municipală „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale și de Locuințe” din orașul Făleşti, reprezentantă a Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri „Sindindcomservice”. Acesta a…

Conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a avut miercuri, 6 septembrie, o întrevedere cu o delegație de la Federația Sindicatelor din Ucraina (FPSU) condusă de Yevgen Drapiatyi, vicepreședinte FPSU. Părțile au discutat despre prioritățile de colaborare pentru următoarea…

Institutul Muncii a fost gazda conferinței regionale “Tehnici de formare a cadrelor sindicale și activiștilor în condiții de criză. Cooperare și schimb de experiență între centrele sindicale naționale din Moldova și Ucraina”, organizată în perioada 4-5 septembrie de Confederația Națională…

La finele săptămânii trecute, în ajunul sărbătorii profesionale ,,Ziua lucrătorului din sistemul gaze și petrol”, marcată anual în prima duminică a lunii septembrie, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE) în parteneriat cu S.A.…

La data de 1 septembrie, la Chișinău, s-a desfășurat cea de-a douăsprezecea reuniune a Platformei Societății Civile Uniunea Europeană – Republica Moldova. La lucrările acestei reuniuni au participat reprezentanți ai organizațiilor societății civile, deputați și reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova,…

Dragi elevi și studenți, Distinși profesori, Stimați părinți, În numele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și al meu personal, vă aduc sincere felicitări cu prilejul Zilei de 1 Septembrie, care dă startul unui nou an de studii. Dragi…

Stimați concetățeni, Stimați membri de sindicat, Tradițional, la data de 31 august, Republica Moldova marchează sărbătoarea națională „Ziua Limbii Române”. Este un frumos prilej să cinstim limba pe care o vorbim, pentru că este tezaurul cel mai prețios, pe care-l moștenesc copiii de…

În contextul marcării în acest an a 15 ani de activitate a Comitetului sectorial pentru formare profesională în ramura construcțiilor, la data de 25 august, în or. Suceava, România, s-a desfășurat masa rotundă cu genericul ”Bunele practici de cooperare a…
Căutare
Postări recente
- Igor Zubcu, președinte CNSM: Creșterea salariilor, esențială pentru apropierea de standardele Uniunii Europene
- Sprijin pentru familiile polițiștilor de frontieră: Federația „SINDLEX” și partenerii săi inaugurează un spațiu prietenos pentru copii la Ungheni
- Mesajul președintelui CNSM, Igor Zubcu, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paște
- Problemele lucrătorilor din cultură, discutate la Consiliul Republican al FSLC
- CNSM–USM a devenit campioană națională la volei masculin
