Peste 300 de cadre didactice din municipiul Chișinău au participat săptămâna curentă la Forumul Municipal al Tinerilor Specialiști cu genericul „Inserția profesională. Drepturile și garanțiile tinerilor specialiști, încadrați în instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău în anul de studii 2023-2024”.…


La începutul săptămânii curente, președinții Organizațiilor sindicale primare (OSP) din cadrul Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC) au participat la seminarul cu genericul ”Managementul sindical. Eficientizarea activității OSP din cadrul FSLC”. Conform agendei seminarului, sindicaliștii au abordat subiecte legate de…

Începând cu 1 ianuarie 2024 cuantumul salariului minim pe țară va constitui 5 mii lei lunar, ceea ce reprezintă o creștere de 25% față de cuantumul salariului minim pe țară stabilit pentru anul 2023. O decizie în acest sens a…

Astăzi, 5 decembrie, în cadrul celei de-a 5-a Adunări Generale a Consiliului Regional Pan-European (PERC) al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC), care se desfășoară la Bruxelles (Belgia), Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a fost ales…

Informații cu privire la activitatea Comisiei de Tineret din cadrul Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE) în anul 2023, au fost prezentate luni, 4 decembrie, în cadrul unui seminar organizat de FSCRE dedicat…

La data de 28 noiembrie 2023, pentru prima dată în Republica Moldova, a avut loc Forumul EUROSFAT cu genericul „Uniunea Europeană și noi orizonturi”. Această întrunire a fost organizată de organizația non-guvernamentală din România, Centrul de Expertiză Europeană „Europuls”, și…

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) lansează astăzi, 1 decembrie 2023, în cadrul campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, concursul Organizațiilor Sindicale Primare. Concursul se va desfășura în perioada decembrie 2023 – martie 2024 și are drept obiectiv…

Membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) s-au întrunit joi, 30 noiembrie, în cadrul ședinței ordinare, pentru a pune în discuție mai multe chestiuni de importanță social-economică. Conform ordinii de zi a ședinței, sindicaliștii au analizat…

Reprezentanți ai Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) au participat și au oferit consultații la Târgul locurilor de muncă, care a avut loc astăzi, 30 noiembrie, la Chișinău. Sindicaliștii au prezentat tuturor celor care sunt în căutarea unui loc…

Cadre didactice și personal auxiliar de la sute de instituții de învățământ din diferite localități ale Republicii Moldova, grădinițe, școli, universități, au participat astăzi, 29 noiembrie, la o acțiune sincronizată de sensibilizare a opiniei publice și a Guvernului Republicii Moldova…
Căutare
Postări recente
- CNSM insistă asupra respectării dialogului social în procesul de modificare a legislației muncii
- Dialogul social la nivel teritorial, în atenția Organizației Internaționale a Muncii
- CNSM își exprimă îngrijorarea față de propunerile de modificare a reglementărilor privind securitatea și sănătatea în muncă
- Conducerea CNSM a prezentat prioritățile salariaților, membri de sindicat, în dialogul cu Vasile Tofan, candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru
- Sindicatele condamnă tentativa de modificare a legislației muncii în detrimentul drepturilor și intereselor salariaților, sub pretextul eliminării reglementărilor excesive din sectorul privat și al optimizării sistemului de acte permisive, fără consultarea sindicatelor și în absența unui dialog social autentic
