Angajatorul este obligat să desemneze unul sau mai mulţi lucrători care să se ocupe de activităţile de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale în unitate. În cazul în care resursele unităţii respective nu sînt suficiente pentru organizarea activităţilor de protecţie din lipsa personalului specializat, angajatorul este obligat să recurgă la servicii externe de protecţie şi prevenire şi prevenire acreditate în modul prevăzut de lege. Lucrătorii desemnaţi vor avea, în special, atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă şi, cel mult, atribuţii complementare. Lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă absolvite cursurile de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi să dispună de mijloacele necesare. Lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe de protecţie şi prevenire consultate trebuie să fie în număr suficient pentru a putea asigura organizarea măsurilor de protecţie şi prevenire, ţinînd cont de mărimea unităţii şi/sau de riscurile la care sînt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul unităţii.
Căutare
Postări recente
- Tinerii, tot mai implicați în mișcarea sindicală: priorități și perspective pentru 2026
- CNSM promovează egalitatea de tratament pentru lucrătorii cu responsabilități familiale, la Nisporeni
- 4499 de copii au beneficiat de odihnă și recreere în taberele sindicale în vara anului 2025
- CNSM continuă să sprijine sănătatea salariaților, membri de sindicat, prin tratamente balneosanatoriale și servicii medicale accesibile
- Întrevedere între conducerea CNSM și ministra muncii și protecției sociale: priorități sindicale pe agenda dialogului social
