Comitetul Executiv (CE) al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură din Republica Moldova (FSLC) s-a întrunit, la 21 noiembrie 2024, în ședință ordinară. Întrunirea sindicaliștilor a avut pe agendă mai multe subiecte cu referire la activitatea organizației.

Conform planului de acțiuni pentru semestrul II curent, cei prezenți au audiat informația despre activitatea organelor sindicale ale Organizațiilor sindicale din cadrul I.P. Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” și din cadrul I.P. Teatrul Republican de Păpuși ”Licurici” în vederea organizării, informării și instruirii sindicale, prezentată de Nadejda Andronic, vicepreședintă a FSLC.

Vorbitoarea a punctat acțiunile întreprinse de către liderii și organele sindicale elective din cadrul organizațiilor menționate, realizările înregistrate, dar și unele lacune și abateri de la normele în vigoare, depistate în cadrul vizitelor de lucru efectuate la aceste instituții.

Prin hotărârea adoptată la chestiunea pusă în discuție, membrii Comitetului Executiv recomandă organelor sindicale vizate să întreprindă măsuri concrete în vederea eficientizării managementului sindical, care să asigure menținerea și implicarea membrilor de sindicat în realizarea misiunii sindicale; sporirea informării membrilor de sindicat și promovarea imaginii pozitive a sindicatelor, motivării și recrutării noilor membri de sindicat din aceste instituții de cultură.

De asemenea, s-a recomandat organelor sindicale elective din cadrul organizațiilor sindicale vizate să-și orienteze activitatea într-o căutare permanentă a soluțiilor bazate pe dialogul social constructiv cu  conducerea instituției pentru asigurarea demnității în muncă, a condițiilor sănătoase și sigure de muncă, remunerării și stimulării salariaților, reglementării timpului de muncă și odihnă conform normelor în vigoare, instruirii continue a salariaților, asigurării protecției sociale a acestora etc.

Cu privire la activitatea administrației și organelor sindicale din cadrul I.P. Sala cu Orgă și din cadrul Muzeului Național de Istorie al Moldovei, în vederea evidenței încasării și decontării cotizațiilor de membru al sindicatului în conformitate cu legislația în vigoare și prevederile Statutului FSLC, a relatat Tatiana Țulea, șefa Secției Finanțe, contabilitate și asigurări sociale a Aparatului Consiliului Republican al FSLC. Potrivit specialistei, administrația instituțiilor în cauză calculează și reține cotizațiile de membru de sindicat, dar și efectuează decontarea acestora la conturile organelor sindicale conform normelor în vigoare.

Membrii Comitetului Executiv al FSLC au decis convocarea Consiliului Republican în ședință ordinară la 11 decembrie 2024, ordinea de zi a căreia include subiectul de bază: ”Cu privire la monitorizarea activităților de protecție a salariaților membri de sindicat desfășurate de autoritățile Administrației publice locale și de administrațiile entităților economice din ramura culturii în vederea respectării Convenției Colective (nivel de ramură) pe anii 2021-2025 pe parcursul anului 2024”.

În contextul finalizării mandatelor majorității organelor sindicale elective din cadrul FSLC în anul 2025, membrii Comitetului Executiv au discutat la acest subiect și au hotărât de a propune Consiliului Republican al FSLC organizarea Campaniei de dare de seamă și alegrei ale organelor sindicale elective din cadrul FSLC, de toate nivelurile, în anul viitor.

Comitetul Executiv a examinat și alte subiecte de organizare și stimulare a activului sindical, fiind adoptate hotărâri conform normelor în vigoare.