Subiecte cu privire la dezvoltarea parteneriatului social în Republica Moldova în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană au fost discutate de către reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) în cadrul unei întrevederi cu experți de la organizația “SOCIEUX+”.
La întrevedere din partea CNSM au participat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte CNSM, și Polina Fisticanu, șefa departamentului protecție social-economică al CNSM. “SOCIEUX+” a fost reprezentată de expertele Marzena Breza și Daria Mamontova.
Sergiu Sainciuc, vicepreședinte CNSM, a făcut o prezentare a activității Confederației, a vorbit despre situația în domeniul parteneriatului social, rezultatele atinse în procesul de consultări și negocieri și a subliniat importanța dezvoltării parteneriatului social la toate nivelurile.
Reprezentanții CNSM s-au referit la inițiativele promovate în cadrul Platformei Societății Civile Uniunea Europeană – Republica Moldova, organizarea campanei „Organizația primară–energia mișcării sindicale”, colaborarea cu diverse organizații internaționale.
Părțile și-au manifestat deschiderea de a dezvolta relațiile de colaborare în domenii ce vizează fortificarea parteneriatului social, securitatea și sănătatea în muncă, protecția social-economică a salariaților.
Precizăm că “SOCIEUX+” este o structură de cooperare tehnică între partenerii publici și partenerii sociali, înființată și cofinanțată de Uniunea Europeană. Obiectivul general al “SOCIEUX+” este extinderea și îmbunătățirea accesului la oportunități mai bune de angajare și la sisteme de protecție socială incluzive.