Astăzi, 7 octombrie, de Ziua Mondială a Muncii Decente, sărbătorită în fiecare an la inițiativa Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC), Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat mai multe activități de informare și sensibilizare a populației având în prim-plan conceptul de muncă decentă.
Anul acesta, la nivel internațional, Ziua Mondială a Muncii Decente are genericul “Salarii juste” – menit să atragă atenția partenerilor sociali, mediului de afaceri, societății în ansamblu, asupra rolului important de a asigura salariații cu un salariu adecvat pentru un trai decent.
În Republica Moldova, tradițional, CNSM organizează o serie de acțiuni de informare, pentru a se solidariza cu mișcarea sindicală internațională și a promova conceptul dat. Astfel, CNSM, prin implicarea Comisiei de Tineret a CNSM și a Comisiei de Femei a CNSM, a organizat activități de informare a populației la Chișinău și Hîncești.
În capitala țării, reprezentanții Confederației și ai Comisiei de Tineret a CNSM au organizat un flashmob prin intermediul căruia au transmis mesaje cu privire la necesitatea asigurării remunerării decente și echitabile a muncii, locuri calitative de muncă, protecție socială sigură, respectarea drepturilor și libertăților angajaților. Totodată, la cortul CNSM, instalat în Scuarul Europei, populația a primit consultații în domeniul juridic, fiind diseminate materiale informative cu privire la munca decentă.
De asemenea, la Hîncești, reprezentanții Confederației și ai Comisiei de Femei a CNSM au comunicat populației despre activitatea sindicatelor, au informat despre acțiunile orientate spre protecția drepturilor și intereselor salariaților. Totodată, sindicaliștii au distribuit materiale cu conţinut informativ util pentru a populariza conceptul de muncă decentă. Tot la Hîncești a fost organizat un seminar de informare a liderilor sindicali din raion, organizat de Comisia de Femei a CNSM în cadrul campaniilor „Femei informate – generații protejate” și „Trecem pe Alb”.
CNSM va continua să informeze populația despre conceptul de muncă decentă duminică, 9 octombrie, la Călărași, unde reprezentantele Comisiei de Femei a CNSM vor organiza o activitate în acest sens.
Amintim că săptămâna curentă, la data de 4 octombrie, în ajunul Zilei Mondiale a Muncii Decente, CNSM a organizat masa rotundă „Acțiunile partenerilor sociali pentru asigurarea salariilor juste”, cu participarea partenerilor sociali. În cadrul activității, participanții au adoptat un Apel în care au fost trasate un șir de priorități care să contribuie la asigurarea unei munci decente în Republica Moldova.
Potrivit ITUC, agenda pentru o muncă decentă, promovată activ în toată lumea de Ziua Mondială a Muncii Decente, are ca obiectiv reducerea sărăciei prin dezvoltarea locurilor de muncă, promovarea egalității de șanse între femei și bărbați, încurajarea dialogului social și respectarea drepturilor salariaților la locul de muncă. Manifestările dedicate acestei Zile se desfășoară concomitent în peste 130 de tari.
ITUC este cea mai mare structură sindicală mondială, din care fac parte peste 300 de organizații sindicale, și reprezintă peste 170 milioane de muncitori din 155 de ţări ale lumii. Din februarie 2010, CNSM a devenit membră a ITUC.