Astăzi, 7 august, s-a dat start unui ciclu de sesiuni de instruire a liderilor și reprezentanților organizațiilor sindicale. Aceste sesiuni au drept obiectiv consolidarea capacităților liderilor și reprezentanților organizațiilor sindicale de a înțelege mai bine noțiunile de violență și hărțuire în lumea muncii, de a identifica diferite tipuri de violență și hărțuire cu care s-ar putea confrunta membrii de sindicat și de a contribui la prevenirea și protejarea de aceste fenomene.

Primul grup, de peste 30 de sindicaliști și sindicaliste, a participat astăzi la o activitate de instruire în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților privind eliminarea violenței și hărțuirii în lumea muncii”, organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Organizația Internațională a Muncii (OIM).

Activitatea dată face parte din a doua etapă a proiectului în care vor fi desfășurate un șir de seminare teritoriale de consolidare a capacităților pentru aproximativ 250 de membri de sindicat la nivel local.

Potrivit formatoarei, Angela Otean, președinta Comisiei de Femei a CNSM, instruirile vor ajuta reprezentanții organizațiilor sindicale să identifice diferite tipuri de violență și hărțuire cu care s-ar putea confrunta colegii în viața profesională și să acționeze în prevenirea, dar și combaterea acestora în lumea muncii.

Menționăm că în cadrul activității, Polina Fisticanu, șefa Departamentul protecție social-economică al CNSM, a comunicat participanților despre impozitarea veniturilor salariale și beneficiile angajării formale.

Precizăm că aceste activități se desfășoară în contextul implementării Convenției OIM privind violența și hărțuirea nr. 190, ratificată și de Republica Moldova. Convenția va intra în vigoare pe 19 martie 2025. Convenția OIM nr. 190 și Recomandarea nr. 206 care o însoțește, este primul standard internațional al muncii care abordează violența și hărțuirea în lumea muncii, ratificat până în prezent de 44 de țări.