Gala organizațiilor sindicale primare, eveniment organizat în premieră de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), s-a desfășurat joi, 28 martie, la Palatul Republicii. În cadrul evenimentului au fost făcute totalurile campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, fiind desemnați câștigătorii Concursului organizațiilor sindicale primare care s-a desfășurat în perioada decembrie 2023 – martie 2024.
Într-un cadru solemn, care a reunit conducerea Confederației, președinți ai centrelor sindicale național-ramurale, lideri sindicali din toată țara, reprezentanți ai Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova, Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Inspectoratului de Stat al Muncii, Casei Naționale de Asigurări Sociale, Avocatul Poporului, Organizației Internaționale a Muncii, Fundației Friedrich Ebert Moldova, UN Women Moldova, au fost anunțați câștigătorii la cele 10 de categorii ale Concursului organizațiilor sindicale primare.
,,Campania națională „Organizația primară –energia mișcării sindicale” a fost lansată exact un an în urmă, la Chișinău, Bălți și Cahul, având drept obiectiv general sporirea rolului și a potențialului organizațiilor sindicale primare (OSP) în asigurarea drepturilor și garanțiilor salariaților, membri de sindicat. Țin să mulțumesc tuturor sindicaliștilor pentru munca depusă și să vă felicit cu Ziua organizației sindicale primare, instituită de membrii Comitetului Confederal al CNSM în 2023 pentru a fi marcată anual la data de 28 martie”, a declarat în cadrul Galei Igor Zubcu, președintele CNSM.
,,Evenimentul de astăzi încununează campania sindicală națională „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, în cadrul căruia vom onora excelența și vom premia organizațiile sindicale primare, câștigătoare ale Concursului organizațiilor sindicale primare, la care au participat 68 de organizații sindicale primare, membre a 10 federații sindicale ramurale, cu o reprezentativitate de circa 20 000 de membri de sindicat. Aduc sincere mulțumiri tuturor pentru implicare activă în campanie, pentru eforturile depuse în fortificarea imaginii sindicatelor și mulțumesc organizațiilor sindicale primare pentru contribuția la promovarea și apărarea drepturilor și intereselor salariaților, membri de sindicat”, a subliniat liderul sindical.
Prezent la eveniment, Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a adresat un mesaj de felicitare participanților la Gală, subliniat eforturile comune în ceea ce privește majorarea salariului minim pe țară, ratificarea Convenției OIM nr. 190, dezvoltarea dialogului social prin intermediul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, eliminarea inechității cu privire la plata pentru înregistrarea unei organizații sindicale, dar, a precizat ministrul, mai sunt multe de făcut pentru a avea o muncă decentă în Republica Moldova, a combate inechitățile care încă mai există, a combate economia informală, a îmbunătăți situația în domeniul securității și sănătății în muncă.
Amintim că în contextul consolidării instituționale a sindicatelor, cu accent pe organizațiile sindicale primare, Consiliul General al CNSM în noiembrie 2022 a declarat anul 2023 – anul campaniei sindicale naționale dedicată organizației sindicale primare și a fost aprobat Planul de acțiuni privind implementarea acesteia.
În cadrul campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, în perioada martie 2023-martie 2024, sindicatele au realizat mai multe acțiuni care au îmbunătățit cadrul legal în materia drepturilor sindicale, au condus la consolidarea capacităților liderilor sindicali, promovarea bunelor practici de activitate a organizațiilor sindicale primare. Totodată, a fost efectuat și prezentat studiul „Evaluarea activității organizațiilor sindicale primare”, elaborat și repartizat în toate organizațiile „Ghidul liderului organizației sindicale primare”.
De asemenea, au fost desfășurate 6 seminare regionale de instruire și schimb de bune practici pentru liderii organizațiilor sindicale primare privind recrutarea și motivarea membrilor de sindicat. CSNR, în colaborare cu echipa mobilă a formatorilor CNSM, a asigurat instruirile pentru încă 2700 de lideri de sindicat. Comisia de Femei a CNSM s-a implicat în campanie prin realizarea a 10 interviuri cu genericul „Istorii de succes ale femeilor lidere de sindicat din mediul rural”.
O componentă importantă a campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale” a fost organizarea Concursului organizațiilor sindicale primare. Concursul dat a avut câteva etape, provocarea fiind de a pregăti un dosar de evaluare a activității organizației și de a participa la un interviu în domeniul la care a fost depus, Comisia de concurs având sarcina de a evalua minuțios fiecare dosar și a desemna câștigătorii concursului conform criteriilor și prevederilor stabilite.
Lista completă a câștigătorilor Concursului organizațiilor sindicale primare este următoarea:
Categoria: Debut sindical
Locul 1: OSP a Angajaților Întreprinderii Municipale pentru Servicii Locative Ciocana, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri „SINDICOMSERVICE”, reprezentant Antoniuc Ina.
Locul 2: OSP din cadrul Penitenciarului nr. 11 (Bălți), Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, reprezentant Donțu Mariana.
Locul 3: OSP din cadrul Penitenciarului nr. 12 (Bender), Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, reprezentant Nadejda Sorocean.
Categoria: Incluziune sindicală
Locul 1: OSP a Instituției de Educație Timpurie nr. 225 „Spicușor”, mun. Chișinău, Federația Sindicală a Educaţiei și Ştiinţei din Republica Moldova, reprezentant Cojocaru Lidia.
Locul 2: OSP a Biroului Vamal Sud, Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP), reprezentant Galațanu Angela.
Locul 3: OSP a Angajaților Instituției Publice Liceul Teoretic ,,Alexandru Agapie”, c. Pepeni, r. Sîngerei Federația Sindicală a Educaţiei și Ştiinţei din Republica Moldova, reprezentant Buțcu Ina.
Categoria: Proiecte și activități inedite
Locul 1: Comitetul Sindical al Studenților și Rezidenților Universității de Stat de Medicina și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”, Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova, reprezentant Gheorghe Buruiană.
Locul 2: OSP a Angajaților SRL „Orhei-Gaz”, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova, reprezentant Natalia Tăvăluc.
Locul 3: OSP a Angajaților Întreprinderii de Stat „Moldelectrica”, Federația Sindicală „Sindenergo” a Lucrătorilor din Energetica Republicii Moldova, reprezentant Serghei Kaukin.
Categoria: Protecție juridică garantată
Locul 1: OSP a Angajaților Societății pe Acțiuni ,,Apă-Canal Chișinău”, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri „SINDICOMSERVICE”, reprezentant Cebotari Andrei.
Locul 2: OSP a Angajaților IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova, reprezentant Anatol Furtună.
Locul 3: OSP a SA „Vinuri Ialoveni”, Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație „AGROINDSIND”, reprezentant Lupașcu Silvia.
Categoria: Locuri de muncă sigure
Locul 1: OSP a Angajaților SRL „Ialoveni Gaz”, Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova, reprezentant Lilia Terentiev.
Locul 2: OSP a Instituției de Educație Timpurie „Prietenia”, com. Pîrlița, r. Ungheni, Federaţia Sindicală a Educaţiei și Ştiinţei din Republica Moldova, reprezentant Rusnac Lidia.
Locul 3: OSP a Centrului Național Anticorupție, Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, reprezentant Anghel Natalia.
Categoria: Dialog social constructiv
Locul 1: OSP a Angajaților Instituției Medico-Sanitare Publice Institutul Mamei și Copilului, Federaţia Sindicală „Sănătatea” din Moldova, reprezentant Șcarevnea Victor.
Locul 2: OSP din cadrul Inspectoratului General al Poliției, Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, reprezentant Ceaglei Iulia.
Locul 3: OSP a Instituției de Educație Timpurie nr. 1 „Florile dalbe”, or. Drochia, Federaţia Sindicală a Educaţiei și Ştiinţei din Republica Moldova, reprezentant Adam Snejana.
Categoria: Promovarea valorilor europene prin sindicat
Locul 1: OSP a Angajaților Instituției Publice Institutul Național de Metrologie, Federaţia Sindicală a Educaţiei și Ştiinţei din Republica Moldova, reprezentant Denis Marco.
Locul 2: OSP Instituția Publică Gimnaziul „Vasile Vasilache”, s. Unțești, r. Ungheni, Federaţia Sindicală a Educaţiei și Ştiinţei din Republica Moldova, reprezentant Beșliu Andrei.
Locul 3: OSP a Angajaților Bibliotecii Publice Raionale „ÎPS Antonie Plămădeală”, or. Hîncești, Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură din Republica Moldova, reprezentant Șterbeț Lilia.
Categoria: Promovarea imaginii sindicatelor
Locul 1: OSP a Angajaților Societății pe Acțiuni „MOLDTELECOM”, Federaţia Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova, reprezentant Iovu Mihai.
Locul 2: OSP a Angajaților Instituției Publice Liceul Teoretic ,,Ion Creangă”, mun. Ungheni, Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova, reprezentant Prepeliță Aliona.
Locul 3: OSP din cadrul Inspectoratului de poliție Călărași, Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, reprezentant Veronica Jacota.
Categoria: Excelență și creativitate sindicală
Locul 1: OSP a Salariaților Universității Tehnice a Moldovei, Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova, reprezentant Ursu Viorica.
Locul 2: OSP a Angajaților Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Federaţia Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova, reprezentant Podstrel Valentina.
Locul 3: OSP a Angajaților Instituției Publice Gimnaziul Hîjdieni, r. Glodeni, Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova, reprezentant Stelea Ana.
Categoria: Pasiune şi devotament sindical
Locul 1: OSP a Întreprinderii „Termoelectrica” SA, Federaţia Sindicală „Sindenergo” a Lucrătorilor din Energetica Republicii Moldova, reprezentant Drebot Alexandr.
Locul 2: OSP a Salariaților Universității de Stat din Moldova, Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova, reprezentant Chilari Efim.
Locul 3: OSP a Angajaților Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a mun. Chișinău, Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova, reprezentant Tataru Rodica.
Alături de participanții la Gala organizațiilor sindicale primare, cu un program cultural variat, au susținut momente artistice Orchestra „Plai Moldovenesc” a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Ministerul Afacerilor Interne, Fanfara Inspectoratului General al Politiei de Frontiera și Ansamblul “Rebrenii”, IPLT „Liviu Rebreanu”. Prezentatoarea Galei organizațiilor sindicale primare a fost Rusalina Rusu.
Pentru a vedea mai multe fotografii de la Gala organizațiilor sindicale primare, accesați pagina de Facebook a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.