Sindicaliste din peste 20 de țări din Europa și Asia s-au întrunit în perioada 7-8 noiembrie la Chișinău, în incinta Institutului Muncii, pentru a participa la lucrările noii ediții a Școlii de femei a Consiliului Regional Pan-European (PERC) al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC). Genericul activității este „Grupuri vulnerabile și politici de remunerare/pensionare și alte politici de eradicare și discriminare în funcție de gen.”
În deschiderea activității, Igor Zubcu, președinte al CNSM, a adresat un mesaj de salut participantelor la Școala de femei PERC, subliniind importanța combaterii inegalităților care încă mai există în domeniul politicilor de gen, conform standardelor și recomandărilor internaționale spre care Republica Moldova aspiră, întrunirea de la Chișinău fiind o bună platformă de discuții pentru sindicaliste pentru a aborda diverse subiecte de interes.
Totodată, liderul sindical s-a referit la propunerile CNSM îndreptate spre susținerea salariatelor, membrilor de sindicat, din țara noastră cum ar fi asigurarea participării femeilor la procesele decizionale în diferite domenii și la diferite niveluri pentru promovarea corespunzătoare a drepturilor și intereselor acestora, înaintarea de propuneri legislative în ceea ce privește protecția social-economică a femeilor, necesitatea indexării anuale a indemnizației pentru creșterea copilului, respectarea prevederilor legislației muncii cu privire la protecția femeilor și copiilor acestora și înaintarea mai multor propuneri în acest sens, lansarea aplicației mobile „Drepturile salariaților”, inițierea proceselor de ratificare a Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 190.
Roya Garayeva, președinta Comitetului de femei PERC, a subliniat că activitatea organizată la Chișinău reprezintă o bună oportunitate pentru femeile sindicaliste din diferite țări, care se confruntă cu probleme diferite, inclusiv crize și vulnerabilități în condiții de războaie, crize naturale, dificultăți în materie de dialog social, să facă un schimb de opinii și să identifice împreună soluții la problemele pe care le întâlnesc în activitatea lor sindicală.
În context, Angela Munteanu-Pojoga, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, s-a referit la demersurile autorităților Republicii Moldova cu privire la ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 190 privind eliminarea violenței și a hărțuirii la locul de muncă, măsurile de intervenție normativă în vederea alinierii legislației naționale la prevederile Convenției nr. 190, colaborarea cu partenerii sociali în domeniul asigurării egalității de gen și îmbunătățirii situației social-economice a femeilor din Republica Moldova.
Alte intervenții în cadrul Școlii au fost expuse de Anton Leppik, secretar executiv al PERC, Isabelle Schömann, secretar general adjunct al Confederației Europene a Sindicatelor (ETUC), Lilia Franț, vicepreședinta CNSM, Liuba Rotaru, președinta Comisiei de Femei a CNSM, reprezentante ale centrelor sindicale național-ramurale, oaspeților din străinătate, biroului Agenției ONU UNHCR în Republica Moldova.
În cadrul activității au fost prezentate relatări ale sindicalistelor din Ucraina cu privire la situația refugiaților din cauza războiului din țara vecină și problemele cu care se confruntă populația în materie de protecție social-economică. De asemenea, s-a discutat despre suportul oferit refugiaților din Ucraina de către statele europene, inclusiv suportul oferit de către Republica Moldova în procesul de gestionare a crizei refugiaților.
Probleme precum asigurarea egalității de remunerare pentru o muncă de valoare egală pentru a diminua diferențele de remunerare între bărbați și femei în ceea ce privește remunerarea muncii și pensionare, strategii cu privire la asigurarea egalității de gen, susținerea grupurilor vulnerabile și asigurarea procesului de incluziune a acestora, politici naționale în domeniul asigurării egalității de gen – au fost doar o parte dintre problemele abordate de participantele la Școala de femei PERC.
În cadrul Școlii, s-a discutat despre situația la capitolul dialog social și rolul partenerilor sociali în procesul de înlăturare a inechităților care există în relațiile de muncă, în special în contextul dimensiunii egalității de gen și asigurării de oportunități egale pentru femei și bărbați.
Participantele la Școala de femei PERC au făcut un schimb de experiență cu privire la situația din țările lor în materie de asigurare a egalității de gen, combaterea stereotipurilor care încă mai există în relațiile de muncă în multe țări, politicile UE în domeniul asigurării egalității de gen și recomandări internaționale la capitolul dat, cum crizele din ultimii ani au afectat activitatea sindicatelor și care a fost impactul acestora asupra femeilor și familiilor lor.
De asemenea, sindicalistele vor trasa obiective de colaborare și vor discuta despre planurile de viitor ale Comisiei de femei a Consiliului Regional Pan-European al Confederației Internaționale a Sindicatelor.
Mai multe fotografii de la această activitate pot fi accesate pe pagina de Facebook a CNSM.