Membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) s-au întrunit joi, 26 octombrie, în cadrul ședinței ordinare, pentru a pune în discuție mai multe chestiuni de importanță social-economică, dar și de ordin organizatoric care vizează activitatea mișcării sindicale planificată pentru anul curent.

Conform ordinii de zi a ședinței, cei prezenți au analizat subiecte legate de convocarea ședinței Consiliului General al CNSM, totalurile organizării și desfășurării Spartachiadei a VI-a a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, totalurile organizării odihnei de vară a copiilor și adolescenților în sezonul estival 2023. De asemenea, au fost discutate chestiuni de ordin organizatoric cu privire la activitatea CNSM.

Astfel, ședința Consiliului General al CNSM se convoacă pe data de 15 decembrie 2023, în incinta Casei Sindicatelor (str. 31 august 1989, 129, Sala de conferințe, etajul 1). În cadrul acestea vor fi abordate mai multe subiecte importante, printre care acțiunile Confederației în scopul asigurării protecției social-economice și juridice a membrilor de sindicat (aprilie – decembrie 2023), aprobarea Planului de acțiuni al CNSM pentru anul 2024 în vederea realizării Strategiei CNSM pentru anii 2022-2027 și implementarea campaniei sindicale naționale „Organizația primară – energia mișcării sindicale”.

Membrii Comitetului Confederal al CNSM au luat act de nota informativă privind totalurile organizării și desfășurării Spartachiadei a VI-a a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova. Evenimentul sportiv a fost organizat de CNSM, de comun cu Comitetul Național Olimpic și Sportiv, în perioada 22-24 septembrie 2023, în incinta Casei de Odihnă „Campingul din Vadul lui Vodă”. La Spartachiada a VI-a a CNSM au participat 16 echipe sportive ale centrelor sindicale național-ramurale, întrunind circa 550 de persoane.

Totodată, membrii Comitetului Confederal al CNSM au fost informați despre totalurile organizării odihnei de vară a copiilor și adolescenților în sezonul estival 2023. În anul curent, instituțiile de întremare a copiilor cu finanțarea din bugetul de stat au activat de la 1-5 schimburi, durata schimbului fiind de 10 zile. Sezonul estival s-a început la data de 02.07.2023. În perioada estivală 2023, toate instituțiile care au asigurat odihna de vară a copiilor și adolescenților, gestionate de CNSM, au fost supuse verificărilor inopinate, iar cazuri de accidente și intoxicare a copiilor nu au fost înregistrate.

Amintim că, Comitetul Confederal este organul de conducere al CNSM în perioada dintre ședințele Consiliului General. Comitetul Confederal al CNSM definește pozițiile Confederației în probleme de actualitate sindicală națională și internațională; îndeplinește rezoluțiile și hotărârile Congresului, Consiliului General, elaborând planuri concrete de acțiuni.

Mai multe imagini pot fi accesate pe pagina de Facebook a CNSM.