Anual, la data de 17 mai, comunitatea internațională sărbătorește Ziua Mondială a Telecomunicațiilor și a Societății Informaționale. Cu acest prilej, Federația Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova (FSCM), în comun cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), au organizat la Chișinău un eveniment festiv de decernare a titlului onorific și insignei de onoare „Maestru în tehnologia informației și comunicații“.
Evenimentul a fost deschis de către Elizaveta Iurcu, președinta FSCM, care a transmis un mesaj de felicitare tuturor salariaților din domeniul tehnologiei informației și comunicații (TIC). În discursul său, sindicalista a menționat impactul în creșterea al acestui domeniu pentru economia națională, eforturile și rolul profesioniștilor din domeniul dat.
Cu un cuvânt de felicitare la eveniment au fost prezenți Lilia Franț, vicepreședinta Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Mihai Lupașcu, Secretar de Stat, MDED, Mihai Iacob, președintele Federației Patronatelor din Comunicații din Moldova, directorul general al Î.S. „Radiocomunicații“, Andrei Gavrisi, directorul Serviciului Național de Management al Frecvențelor Radio.
De asemenea, la activitate au fost prezenți reprezentanți de la mai multe întreprinderi din domeniul TIC – Inna Kiriakova, director resurse umane, S.A. „Moldtelecom“, Irina Strajescu, administratoarea companiei „Moldcell Technology“, Victor Crudu, administratorul companiei „Ericsson Telecommunication“.
Cu acest prilej, 40 de salariați din domeniu au obținut titlul onorific și insigna de onoare „Maestru în Tehnologia Informației și Comunicațiilor”, conferit pentru activitate prodigioasă, înalt profesionalism, merite și contribuții substanțiale la dezvoltarea domeniului TIC. Totodată, 8 specialiști au fost menționați cu diplome de onoare ale FSCM și MDED.
Salariații din domeniu au avut parte de un concert inedit, la care au evoluat interpreți autohtoni.
Titlul și insigna „Maestru în Tehnologia Informației și Comunicații” se conferă în scopul aprecierii contribuției aduse de către lucrători la sporirea calității la prestarea serviciilor în domeniul telecomunicațiilor, comunicațiilor poștale, radiocomunicațiilor și la creșterea prestigiului profesional al lucrătorilor din ramură. În Republica Moldova, Ziua Mondială a Telecomunicațiilor și a Societății Informaționale a fost oficializată prin Hotărâre de Guvern în anul 2008.