IMG_6269

Întruniți în ultima ședință din acest an, joi, 22 decembrie, membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) au dezbătut mai multe chestiuni incluse în ordinea de zi și au aprobat hotărâri care vizează activitatea sindicatelor, relațiile cu organismele internaționale, dar și unele subiecte ce țin de activitățile planificate pentru 2023.

Conform ordinii de zi a ședinței, sindicaliștii au discutat despre lista entităților care urmează să fie vizitate de reprezentanții  Inspectoratului Muncii al Sindicatelor pe parcursul anului 2023,  planul CNSM în domeniul formării sindicale și cercetării pentru anul viitor, activitățile legate de colaborarea cu organizații sindicale internaționale, diverse chestiuni organizatorice.

Precizăm că planul CNSM în domeniul formării sindicale și cercetării pentru anul viitor este focusat pe trei obiective majore: organizarea activității educaționale, de cercetare, de formare sindicală și profesională în scopul realizării Strategiei CNSM pentru anii 2022-2027; direcționarea procesului educațional și de cercetare spre consolidarea mișcării sindicale și formarea efectivului sindical activ; instruirea și formarea continuă a formatorilor sindicali.

Astfel, conform planului, pe parcursul anului viitor vor fi organizate seminare de perfecționare a formatorilor sindicali, activități de instruire și schimb de bune practici a liderilor organizațiilor primare referitor la recrutarea și motivarea membrilor de sindicat, va fi organizat proiectul educațional „Școala sindicală din Moldova”, proiectul educațional „Securitatea și sănătatea în muncă”, inclusiv desfășurarea unor activități de cercetare.

Amintim că Comitetul Confederal este organul de conducere al CNSM în perioada dintre ședințele Consiliului General. Comitetul Confederal definește pozițiile Confederației în probleme de actualitate sindicală națională și internațională, îndeplinește rezoluțiile și hotărârile Congresului, Consiliului General, elaborând planuri concrete de acțiuni.