Cursanții celei de-a XII-a ediții a proiectului educațional „Școala Sindicală din Moldova” au avut astăzi, 11 noiembrie 2026, o întrevedere cu reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM). Activitatea s-a desfășurat la Casa Sindicatelor, în cadrul celei de-a IV-a sesiuni de instruire, cu genericul „Liderism și echipă sindicală”.

În cadrul activității, vicepreședinta CNSM, Lilia Franț, a prezentat o imagine de ansamblu asupra activității Confederației, principalelor direcții de acțiune și priorităților mișcării sindicale. Discuțiile au vizat rolul sindicatelor în apărarea drepturilor și intereselor salariaților, consolidarea dialogului social și importanța implicării active a membrilor de sindicat în promovarea unor condiții de muncă mai bune. Totodată, cursanții au avut posibilitatea să adreseze întrebări și să discute despre provocările și perspectivele mișcării sindicale.

Un alt subiect abordat a fost activitatea Comisiei de Femei a CNSM, prezentată de Viorica Spînu, vicepreședinta Comisiei de Femei, care a vorbit despre implicarea femeilor în activitatea sindicală și promovarea drepturilor acestora. Elena Anton, șefa Departamentului organizare, educație și informare al CNSM, a prezentat informații despre activitatea Comisiei de Tineret a CNSM, evidențiind rolul acesteia în atragerea și implicarea tinerilor în mișcarea sindicală.

Dimensiunea europeană a activității sindicale a fost abordată de Sergiu Iurcu, consilier superior în Departamentul protecție social-economică al CNSM, formator sindical național, care a prezentat acțiunile prioritare ale sindicatelor în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

De asemenea, Pavel Macari, manager IT în cadrul Departamentului relații internaționale, mass-media și tehnologii informaționale al CNSM, a abordat subiectul sindicalismului în mediul online, evidențiind oportunitățile oferite de instrumentele digitale și inteligența artificială în modernizarea activității sindicale.

Programul zilei a inclus și o vizită de familiarizare la Casa Sindicatelor, unde participanții au făcut cunoștință cu activitatea și structurile CNSM, având astfel posibilitatea să înțeleagă mai bine modul de organizare și funcționare a mișcării sindicale la nivel național.

Sesiunea continuă în zilele de 12 și 13 noiembrie, la Institutul Muncii, unde cursanții vor participa la activități dedicate dezvoltării abilităților de liderism, constituirii și consolidării echipelor sindicale, precum și prezentării proiectelor educaționale elaborate de participanți, cu sprijinul mentorilor și al reprezentanților CNSM.

Precizăm că „Școala Sindicală din Moldova” este un proiect educațional implementat de CNSM în parteneriat cu Institutul Muncii, începând cu anul 2012. Ediția a XII-a este realizată cu suportul Union to Union, în cadrul proiectului „Apărarea drepturilor lucrătorilor din Moldova”.