Modificările legislative cu impact asupra drepturilor salariaților, garanțiile sociale și provocările din domeniul muncii au fost subiectele unui seminar de instruire organizat de Confederația Națională a Sindicatelor (CNSM), desfășurat la 10 noiembrie 2026, la Telenești.
La activitate au participat circa 30 de persoane, care au avut posibilitatea să se informeze despre noile prevederi legislative și implicațiile acestora asupra protecției social-economice a lucrătorilor.
Valeriu Lazarenco, reprezentantul CNSM în raionul Telenești, a menționat importanța unor astfel de instruiri, în special în contextul schimbărilor legislative care vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2027. Totodată, participanții au fost încurajați să valorifice acest prilej pentru a adresa întrebări și a clarifica aspecte de interes pentru activitatea sindicală.
Sergiu Iurcu, consilier superior în Departamentul protecție social-economică al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a prezentat principalele modificări legislative și impactul acestora asupra salariaților.
Un accent aparte a fost pus pe dreptul lucrătorilor la protecție socială și rolul sindicatelor în apărarea și promovarea acestuia. În acest context, au fost abordate implicarea sindicatelor în elaborarea programelor sociale, îmbunătățirea ocrotirii sănătății, dezvoltarea asistenței sociale și asigurarea unor condiții pentru o viață decentă a lucrătorilor.
Printre alte teme abordate s-au numărat deducerea cheltuielilor pentru persoanele fizice și juridice, scutirile personale, politica fiscală și poziția sindicatelor față de modificările propuse, acordarea concediilor și ocuparea forței de muncă.
Prin asemenea activități, CNSM urmărește consolidarea capacităților reprezentanților sindicali din teritoriu și sporirea nivelului de informare privind legislația muncii și garanțiile social-economice, în beneficiul membrilor de sindicat.

