De Ziua internațională a femeilor din mediul rural, marcată anual la 15 octombrie, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat, la Institutul Muncii, masa rotundă cu genericul „Femeile din mediul rural – drepturi, acces la servicii și oportunități de muncă: de la probleme la soluții”.
Evenimentul a reunit femei sindicaliste din diverse localități ale țării, reprezentanți ai autorităților publice, ai partenerilor sociali și ai organizațiilor internaționale, care au discutat despre provocările cu care se confruntă femeile din localitățile rurale și măsurile necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, accesului la servicii și protecției sociale.
În deschiderea evenimentului, Angela Otean, președinta Comisiei de Femei a CNSM, a subliniat importanța aducerii în prim-plan a realităților cu care se confruntă femeile din mediul rural, a contribuției acestora la familie, comunitate și economie, dar și a barierelor care le limitează accesul la muncă decentă, servicii de calitate și oportunități de dezvoltare.
Angela Otean, președinta Comisiei de Femei a CNSM, a accentuat că politicile publice destinate femeilor din mediul rural trebuie să țină cont de realitățile și necesitățile acestora, asigurându-le acces la locuri de muncă decente, servicii medicale de calitate și o protecție socială adecvată.
Totodată, președinta Comisiei de Femei a CNSM a evidențiat importanța implicării active a femeilor în procesul decizional, astfel încât experiența și problemele cu care se confruntă acestea să se regăsească în soluțiile adoptate la nivel local și național.
„Dezvoltarea durabilă a mediului rural nu poate fi realizată fără emanciparea economică și socială a femeilor din localitățile rurale. Acestea nu trebuie privite doar ca beneficiare ale asistenței sociale, ci și ca actori-cheie ai schimbării, modernizării și dezvoltării comunităților rurale”, a subliniat Angela Otean, președinta Comisiei de Femei a CNSM.
În mesajul său de felicitare cu prilejul Zilei internaționale a femeilor din mediul rural, Sergiu Sainciuc, vicepreședintele CNSM, a exprimat aprecierea pentru munca și contribuția femeilor la dezvoltarea economică și socială a comunităților rurale, subliniind că acestea merită nu doar recunoaștere, ci și condiții decente de muncă, remunerare echitabilă, protecție socială și șanse reale de dezvoltare.
Vicepreședintele CNSM a menționat că organizația sindicală pledează pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale femeilor, reducerea diferențelor salariale dintre femei și bărbați, promovarea egalității de șanse și consolidarea protecției sociale. Printre priorități se numără și îmbunătățirea condițiilor de pensionare pentru femei, extinderea serviciilor accesibile de îngrijire a copiilor și crearea unor locuri de muncă sigure, care să permită concilierea vieții profesionale cu responsabilitățile familiale.
Totodată, Sergiu Sainciuc a reafirmat angajamentul CNSM de a promova aceste obiective prin dialog social și negocieri colective, în cooperare cu autoritățile publice și partenerii sociali, astfel încât drepturile femeilor să fie respectate și aplicate efectiv, iar femeile din mediul rural să beneficieze de oportunități egale de angajare și dezvoltare.
La discuții au participat Marcela Adam, deputată în Parlamentul Republicii Moldova și președinta Platformei Femeilor Deputate din Legislatura a XII-a; Marina Morozova, deputată și vicepreședintă a Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie; Liliana Gherman, directoare generală adjunctă a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină; Felicia Bechtoldt, secretară de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale; Nelea Rusu, coordonatoare de proiect în cadrul Organizației Internaționale a Muncii; Dorina Savoschin, șefa Serviciului Sănătatea Mamei și Copilului din cadrul Ministerului Sănătății; și Svetlana Dascal, directoare generală adjunctă a Casei Naționale de Asigurări Sociale.
Potrivit datelor prezentate în cadrul discuțiilor, femeile reprezintă 52,9% din populația Republicii Moldova, însă participarea lor pe piața muncii rămâne mai redusă decât cea a bărbaților. Rata de ocupare a populației din mediul rural este de 47%, comparativ cu 53% în mediul urban, iar rata de ocupare a femeilor constituie 39,7%, față de 47,1% în cazul bărbaților.
O altă problemă evidențiată este diferența salarială dintre femei și bărbați. Datele Biroului Național de Statistică prezentate în cadrul evenimentului arată că femeile câștigă, în medie, cu 16,6% mai puțin decât bărbații, diferența reprezentând aproximativ 2.548 de lei lunar. Aceste discrepanțe influențează nu doar veniturile curente ale femeilor, ci și capacitatea lor de a economisi, contribuțiile sociale și nivelul viitor al pensiei.
În acest context, a fost accentuată necesitatea promovării muncii decente, a remunerării echitabile și a unor politici publice care să susțină independența economică a femeilor din mediul rural.
Munca de îngrijire neplătită reprezintă o altă barieră importantă în calea participării femeilor la piața muncii. Potrivit datelor BNS privind utilizarea timpului, femeile din mediul rural alocă, în medie, 4,4 ore pe zi muncilor casnice și activităților de îngrijire neplătite, comparativ cu 3,2 ore în cazul bărbaților. Această distribuție inegală a responsabilităților familiale poate limita posibilitatea femeilor de a se angaja cu normă întreagă, de a participa la programe de formare profesională și de a-și dezvolta cariera.
În acest sens, a fost subliniată importanța dezvoltării serviciilor de îngrijire a copiilor și a persoanelor dependente, astfel încât responsabilitățile familiale să nu constituie un obstacol în calea ocupării și dezvoltării profesionale a femeilor.
Un alt subiect important al discuțiilor a vizat accesul femeilor din mediul rural la servicii medicale de calitate. Participanții au evidențiat necesitatea consolidării serviciilor de sănătate în teritoriu, a îmbunătățirii accesului la prevenție, screening, diagnostic timpuriu și continuitatea tratamentului, precum și a apropierii serviciilor medicale de comunitățile rurale.
De asemenea, a fost abordat rolul protecției sociale în asigurarea securității economice a femeilor. Veniturile mai mici, întreruperile activității profesionale pentru îngrijirea membrilor familiei și participarea redusă la piața muncii pot avea consecințe pe termen lung asupra drepturilor sociale și a pensiei. Prin urmare, politicile de protecție socială trebuie să sprijine nu doar femeile aflate în situații vulnerabile, ci și participarea lor activă la viața economică.
Participarea femeilor la procesul decizional a fost evidențiată drept o condiție esențială pentru elaborarea unor politici publice eficiente și adaptate nevoilor comunităților rurale. Femeile trebuie să fie implicate nu doar în calitate de beneficiare ale măsurilor de sprijin, ci și în procesul de identificare a problemelor și de formulare a soluțiilor la nivel local, național.
În cadrul sesiunii de discuții, participanții au avut posibilitatea să examineze provocările existente în mediul rural. Agenda mesei rotunde a inclus intervenții privind reprezentarea femeilor în procesul decizional și promovarea unor politici echitabile pentru comunități, susținerea familiilor din sectorul rural, asigurarea accesului la servicii medicale, ocuparea și dezvoltarea profesională, promovarea muncii decente și a egalității de șanse, combaterea violenței în familie și la locul de muncă, sănătatea femeilor, precum și protecția socială, pensiile și prestațiile sociale.
Prin organizarea acestei mese rotunde, CNSM își reafirmă angajamentul de a promova egalitatea de șanse, munca decentă, remunerarea echitabilă, accesul la servicii de calitate și consolidarea protecției sociale, astfel încât femeile din mediul rural să beneficieze de oportunități reale de dezvoltare profesională și economică și să participe activ la luarea deciziilor care le influențează viața.
Ziua internațională a femeilor din mediul rural este celebrată anual la data de 15 septembrie, sub auspiciile Organizației Națiunile Unite, pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în bunăstarea familiilor lor și în dezvoltarea economiei rurale.

