La 21 septembrie 2026, în incinta IMSP Institutul de Medicină Urgentă, s-a desfășurat sesiunea de informare „Prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale la locul de muncă”, organizată de Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova, în parteneriat cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Centrul de Drept al Femeilor.

Sesiunea a fost dedicată consolidării cunoștințelor reprezentanților sindicali și angajaților privind prevenirea, identificarea și combaterea hărțuirii sexuale la locul de muncă. În cadrul discuțiilor au fost abordate formele de manifestare a hărțuirii sexuale, mecanismele de prevenire și protecție, drepturile angajaților și responsabilitățile angajatorilor.

Un loc important în cadrul sesiunii l-a avut cadrul normativ aplicabil și noile prevederi ale Codului muncii în domeniul prevenirii și combaterii hărțuirii sexuale, participanții având posibilitatea să clarifice aspecte practice și juridice relevante pentru activitatea sindicală.

În cadrul activității, Irina Ciudin, consilieră superioară în cadrul Departamentului juridic al CNSM și formator sindical național, a contribuit la informarea participanților cu privire la aspectele juridice și sindicale ale prevenirii și combaterii hărțuirii sexuale la locul de muncă.

Participarea CNSM la astfel de activități reflectă preocuparea constantă a organizației pentru protejarea drepturilor și demnității salariaților și promovarea unui mediu de muncă sigur, respectuos și lipsit de orice formă de hărțuire și discriminare.

Pentru organizațiile sindicale, cunoașterea mecanismelor juridice și instituționale de prevenire și combatere a hărțuirii sexuale este esențială pentru ca reprezentanții sindicali să poată informa, sprijini și proteja membrii de sindicat în situațiile în care drepturile și demnitatea acestora sunt încălcate.

CNSM susține consolidarea capacităților reprezentanților sindicali în acest domeniu și încurajează dezvoltarea unui dialog constant între salariați, angajatori și organizațiile sindicale pentru prevenirea situațiilor de hărțuire la locul de muncă.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova mulțumește administrației IMSP Institutul de Medicină Urgentă pentru deschiderea și sprijinul acordat în organizarea activității, precum și Organizației Sindicale Primare din cadrul instituției pentru implicare.