Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Igor Zubcu, a participat la evenimentul aniversar „Sindicatul ASEM la 35 de ani: oameni, valori, continuitate”, organizat la 21 septembrie de Organizația Sindicală Primară a Instituției Publice Academia de Studii Economice din Moldova (OSP IP ASEM).

Cu acest prilej, președintele CNSM a adresat felicitări organizației sindicale ASEM pentru cei 35 de ani de activitate și a exprimat apreciere pentru contribuția generațiilor de sindicaliști la apărarea drepturilor și intereselor angajaților din cadrul instituției.

În mesajul său, Igor Zubcu a subliniat rolul important al sindicatelor în reprezentarea salariaților, apărarea drepturilor acestora și promovarea dialogului social, menționând că o organizație sindicală puternică se construiește prin implicarea membrilor, solidaritate și capacitatea de a răspunde problemelor și necesităților angajaților.

Președintele CNSM a evidențiat, de asemenea, importanța organizațiilor sindicale din instituțiile de învățământ și rolul acestora în negocierea și aplicarea contractelor colective de muncă, informarea angajaților și promovarea unor condiții de muncă echitabile.

La eveniment a participat și Ghenadie Donos, președintele Federației Sindicale a Educației și Științei (FSEȘ), care a felicitat Organizația Sindicală Primară ASEM cu aniversarea de 35 de ani și a apreciat activitatea și implicarea membrilor de sindicat.

În mesajul său, Ghenadie Donos, președintele FSEȘ, a subliniat că o instituție universitară puternică are nevoie de un sindicat puternic – un sindicat care informează, reprezintă, negociază și este un partener real în dialogul social, menționând că, în contextul provocărilor actuale privind salarizarea, condițiile de muncă, atractivitatea profesiei și menținerea oamenilor în sistemul educațional, rolul sindicatelor devine cu atât mai important.

Totodată, la eveniment a fost prezent Alexandru Stratan, rectorul ASEM, dr. hab., prof. univ., acad., alături de cadre didactice, angajați și membri ai organizației sindicale.

Evenimentul a oferit un prilej de a rememora parcursul de 35 de ani al organizației sindicale ASEM, fiind evocate generațiile de sindicaliști și contribuția acestora la dezvoltarea și consolidarea organizației.

Un moment important al programului aniversar l-a constituit prezentarea activității OSP IP ASEM la un an de la alegerile sindicale, cu evidențierea principalelor direcții de activitate și inițiative desfășurate în această perioadă.

Galina Bădicu, președinta OSP IP ASEM, a prezentat beneficiile suplimentare ale membrilor de sindicat prevăzute în Contractul colectiv de muncă și a accentuat importanța informării angajaților cu privire la drepturile, facilitățile și formele de sprijin oferite de organizația sindicală.

În cadrul evenimentului au fost apreciate contribuțiile membrilor organizației, iar persoanele care și-au sărbătorit aniversările au primit diplome de merit, în semn de recunoștință pentru implicarea și contribuția lor la activitatea sindicală.

Aniversarea a 35 de ani ai Sindicatului ASEM a constituit nu doar un moment de bilanț și recunoaștere a celor care au contribuit la dezvoltarea organizației, ci și un prilej de reafirmare a valorilor sindicale – solidaritate, dialog, reprezentare și apărarea drepturilor salariaților.