Egalitatea de remunerare pentru muncă de valoare egală reprezintă o cerință fundamentală a justiției sociale și un pilon important al parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova. Este necesară trecerea fermă de la cadrul normativ la aplicarea riguroasă a acestuia, în beneficiul salariaților și al întregii societăți. Mesajul a fost subliniat de Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), în cadrul atelierului de validare a instrumentului privind evaluarea posturilor în mod neutru din punct de vedere al genului, desfășurat în perioada 7–8 septembrie 2026, la Chișinău.

Evenimentul, organizat de Organizația Internațională a Muncii, reunește reprezentanți ai autorităților publice, partenerilor sociali, organizațiilor de afaceri, întreprinderilor private și partenerilor de dezvoltare.

La activitate au participat, din partea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Lilia Franț, vicepreședinta CNSM, Angela Otean, președinta Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” și președinta Comisiei de Femei a CNSM, precum și Polina Fisticanu, șefa Departamentului protecție social-economică al CNSM.

În intervenția sa, Sergiu Sainciuc, vicepreședinte CNSM,  a accentuat că Republica Moldova a ratificat un șir de standarde internaționale importante în domeniul muncii, inclusiv Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 100 privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru masculină și a mâinii de lucru feminină pentru o muncă de valoare egală. El a subliniat că aceste standarde consacră dreptul fiecărui salariat la o remunerare echitabilă, corespunzătoare valorii muncii prestate.

Potrivit lui Sergiu Sainciuc, adoptarea Legii nr. 107/2022 a reprezentat un pas important în consolidarea cadrului legislativ național, angajatorii având obligația de a asigura egalitatea de remunerare între femei și bărbați pentru o muncă egală sau de valoare egală. Cu toate acestea, provocarea principală rămâne aplicarea practică și eficientă a acestor prevederi.

„Cel mai important este ca normele adoptate să fie implementate în practică”, a remarcat acesta, subliniind necesitatea unor acțiuni concrete pentru reducerea disparităților salariale.

În acest context, vicepreședintele CNSM a atras atenția asupra persistenței diferenței salariale de gen. Datele prezentate arată că aceasta s-a menținut la nivelul de aproximativ 15–16% pe parcursul ultimului deceniu, fiind mai mare decât media Uniunii Europene.

Sergiu Sainciuc a evidențiat, totodată, că principiul plății egale pentru muncă egală sau de valoare egală constituie unul dintre pilonii fundamentali ai Uniunii Europene, iar Republica Moldova trebuie să continue alinierea cadrului normativ la standardele europene, inclusiv la prevederile Directivei (UE) 2023/970 privind transparența salarială.

Un accent aparte a fost pus pe rolul parteneriatului social și al negocierii colective în asigurarea unei remunerări echitabile. Sergiu Sainciuc a menționat că, potrivit rapoartelor Organizației Internaționale a Muncii, în unitățile în care activează organizații sindicale diferența salarială de gen este semnificativ mai redusă. Astfel, implicarea activă a sindicatelor și angajatorilor este esențială pentru implementarea efectivă a principiului remunerării egale.

În același timp, reprezentantul CNSM și-a exprimat convingerea că noul instrument de evaluare a posturilor va fi util atât salariaților, cât și angajatorilor, oferind acestora posibilitatea de a analiza și ajusta sistemele de salarizare și de apreciere a angajaților. Pentru aplicarea eficientă a instrumentului, este însă necesară consolidarea capacităților partenerilor sociali care vor monitoriza și verifica respectarea principiului egalității de remunerare.

La finalul intervenției sale, Sergiu Sainciuc a subliniat importanța cooperării dintre partenerii sociali, menționând că doar printr-un efort comun al sindicatelor, angajatorilor și autorităților vor putea fi transpuse efectiv în practică standardele internaționale și garanțiile legale privind egalitatea de remunerare.

Atelierul este consacrat validării unui instrument practic de evaluare a posturilor, neutru din punct de vedere al genului, elaborat pentru a sprijini întreprinderile în identificarea și abordarea diferențelor salariale nejustificate. Instrumentul a fost pilotat în 10 companii și este destinat, în special, întreprinderilor cu cel puțin 50 de angajați.

Pe parcursul celor două zile, participanții examinează standardele internaționale și europene în domeniul remunerării egale, cadrul juridic național, precum și modalitățile practice de utilizare a instrumentului de evaluare a posturilor și de elaborare a unor planuri de acțiune pentru reducerea diferenței salariale de gen.

Potrivit datelor OIM, în Moldova, deși s-au înregistrat progrese, diferențele salariale de gen rămân semnificative: 5-9% pentru salariile orare și 11-15% pentru veniturile lunare, cu disparități mai mari în sectorul informal și cel privat. Aceste diferențe nu sunt explicate de nivelul de educație, ci de factori structurali, precum segregarea sectorială și concentrarea femeilor în sectoare mai slab remunerate.

Atelierul este organizat în cadrul proiectului implementat de Organizația Internațională a Muncii „Consolidarea păcii și prosperității prin leadership-ul și incluziunea femeilor (Femei pentru Pace și Prosperitate)”, cu sprijinul financiar al Guvernului Elveției.