Protecția drepturilor lucrătorilor migranți și consolidarea cooperării sindicale regionale se află în centrul Reuniunii Regionale pentru țările din Europa de Est și Asia Centrală cu genericul „Sindicatele pentru drepturile migranților”, care se desfășoară, în perioada 3–4 septembrie 2026, la Institutul Muncii.
Organizat de Organizația Internațională a Muncii, în cooperare cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Institutul Muncii, evenimentul reunește reprezentanți ai organizațiilor sindicale din nouă țări. Participanții discută despre provocările migrației forței de muncă, protecția lucrătorilor migranți și rolul Centrelor de Resurse pentru Migranți (MRC) în oferirea de sprijin și asistență acestora.
La ceremonia de deschidere au participat Igor Zubcu, președintele CNSM și, totodată, președintele PERC, Oliver Röpke, director al Biroului pentru Activitățile Lucrătorilor al Organizației Internaționale a Muncii (ACTRAV-OIM), Anton Leppik, secretar executiv al PERC, iar sesiunea a fost moderată de Sergeyus Glovackas, responsabil de birou pentru Europa Centrală și de Est în cadrul ACTRAV-OIM.
În mesajul său de bun venit, Igor Zubcu, președintele CNSM, a menționat că protecția drepturilor și asigurarea muncii decente pentru lucrătorii migranți trebuie să constituie o prioritate importantă a politicilor sociale și a dialogului social. El a subliniat că mișcarea sindicală are responsabilitatea de a apăra drepturile, demnitatea și justiția socială pentru toți lucrătorii, indiferent de cetățenie, țara de origine sau statutul lor de migrație.
Totodată, președintele CNSM a pledat pentru o cooperare mai strânsă între organizațiile sindicale din țările de origine și cele de destinație, bazată pe schimbul de informații și experiență, sprijin reciproc și asigurarea continuității protecției lucrătorilor pe parcursul întregului proces de migrație.
La rândul său, Oliver Röpke a evidențiat că protecția lucrătorilor migranți reprezintă o responsabilitate esențială a mișcării sindicale. Respectarea drepturilor acestora contribuie nu doar la apărarea salariilor și a condițiilor de muncă, ci și la consolidarea solidarității dintre toți lucrătorii.
Directorul ACTRAV-OIM a subliniat, în acest context, importanța Centrelor de Resurse pentru Migranți, care pot oferi informații, consiliere, sprijin și reprezentare, facilitând, totodată, accesul lucrătorilor la mecanisme de protecție și la organizațiile sindicale. De asemenea, acesta a pledat pentru dezvoltarea cooperării regionale, astfel încât protecția lucrătorilor să fie asigurată indiferent de țara în care aceștia sunt recrutați, muncesc sau se întorc.
Reuniunea oferă o platformă de dialog și schimb de experiență privind protecția drepturilor lucrătorilor migranți, dezvoltarea cooperării sindicale și consolidarea mecanismelor de sprijin pentru persoanele aflate în situații de vulnerabilitate.
Pe parcursul celor două zile, participanții vor aborda experiența și perspectivele de dezvoltare a Centrelor de Resurse pentru Migranți, tendințele și provocările migrației forței de muncă în Europa de Est și Asia Centrală, standardele internaționale aplicabile lucrătorilor migranți și oportunitățile de consolidare a cooperării sindicale regionale. Agenda reuniunii include, de asemenea, cartografierea coridoarelor de migrație, elaborarea unui plan regional de lucru și adoptarea recomandărilor finale.
În cadrul discuțiilor a fost remarcat faptul că migrația forței de muncă are un impact semnificativ atât asupra țărilor de origine, cât și asupra celor de destinație. Pentru Republica Moldova, acest fenomen reprezintă atât o provocare socială și economică, cât și o realitate în continuă transformare, țara devenind treptat nu doar un stat de origine al migranților, ci și unul care atrage forță de muncă din alte state.
Reuniunea Regională de la Chișinău își propune astfel să contribuie la consolidarea dialogului și a solidarității sindicale în regiune, precum și la identificarea unor soluții comune pentru o protecție mai eficientă a drepturilor lucrătorilor migranți și a persoanelor aflate în situații vulnerabile.
La nivel mondial, migrația continuă să aibă o amploare semnificativă. Potrivit celor mai recente estimări, în anul 2024 existau aproximativ 304 milioane de migranți, iar Organizația Internațională a Muncii estimează că 167,7 milioane de persoane participau, în 2022, la forța de muncă a țărilor de destinație, reprezentând 4,7% din forța de muncă globală.
Aceste date evidențiază contribuția importantă a lucrătorilor migranți la economiile și piețele muncii din întreaga lume, dar și necesitatea consolidării mecanismelor de protecție a drepturilor acestora.

