Dragi elevi și studenți,

Distinși profesori,

Stimați părinți,

Ziua de 1 Septembrie ne amintește, în fiecare an, că educația este începutul unui nou drum – un drum al cunoașterii, al descoperirii și al formării. Este ziua în care școlile și instituțiile de învățământ prind din nou viață, iar sălile de clasă se umplu de emoții, planuri și speranțe pentru viitor.

Dragi elevi și studenți, vă doresc ca noul an de studii să vă aducă nu doar rezultate bune, ci și experiențe care să vă formeze, oameni care să vă inspire și curajul de a vă urma propriile aspirații. Învățați cu perseverență, puneți întrebări, căutați răspunsuri și nu vă temeți de provocări. Fiecare cunoștință dobândită astăzi poate deveni mâine o oportunitate.

Stimați profesori, munca dumneavoastră înseamnă mult mai mult decât transmiterea unor cunoștințe. Prin răbdare, dăruire și profesionalism, contribuiți la formarea caracterelor și la pregătirea unei noi generații. Sunteți cei care aprindeți curiozitatea, încurajați încrederea și deschideți drumuri către viitor. Vă mulțumim pentru munca pe care o faceți zi de zi și vă dorim putere, inspirație și aprecierea pe care o meritați.

Stimați părinți, începutul unui nou an școlar este și pentru dumneavoastră un moment al emoțiilor și al speranțelor. Sprijinul, încurajarea și încrederea pe care le oferiți copiilor sunt esențiale în fiecare etapă a parcursului lor. Fiți alături de ei, bucurați-vă de reușitele lor și ajutați-i să privească fiecare dificultate ca pe o lecție și fiecare succes ca pe un motiv de a merge mai departe.

Educația este una dintre cele mai importante investiții în viitorul unei societăți. Iar un sistem educațional puternic se construiește prin oameni dedicați, prin condiții demne de muncă și studiu și prin respect pentru cei care învață și pentru cei care educă.

Fie ca în noul an de studii să aveți mai multe performanțe și împliniri, ambiție și încredere în forțele proprii, dăruire și răbdare, liniște sufletească și mândrie pentru fiecare pas înainte făcut.

Succes la învățătură, inspirație și un început de an cât mai frumos!

Cu deosebită considerație,

Igor ZUBCU

președinte al Confederației Naționale

a Sindicatelor din Moldova