Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), cu sprijinul Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și al Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice al Elveției (SECO), a lansat la data de 23 mai 2025, campania de informare „Lucrează legal pentru un viitor asigurat!”. Inițiativa are scopul de a crește nivelul de conștientizare a populației cu privire la riscurile economiei informale și importanța angajării legale.
Evenimentul de lansare a avut loc în incinta Casei Sindicatelor, cu participarea membrilor Consiliului General al CNSM, întruniți în ședință pentru a discuta un șir de subiecte cu privire la activitatea CNSM.
„Munca nedeclarată afectează grav atât salariații, cât și bugetul public, generând inechități și reducând resursele disponibile pentru sănătate, educație și infrastructură”, a declarat în cadrul lansării Igor Zubcu, președintele CNSM.
Potrivit președintelui CNSM, campania vizează în mod special sectoarele economice cele mai vulnerabile la fenomenul muncii „la negru”, precum agricultura, construcțiile, comerțul și industria. Printre măsurile anunțate se numără acțiuni de informare în teritoriu, întâlniri cu absolvenți ai școlilor profesionale, elaborarea și difuzarea de spoturi video în transportul public și promovarea activă a angajării formale.
La evenimentul de lansare a campaniei naționale „Lucrează legal pentru un viitor asigurat!, Leonid Cerescu, președintele Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova, a evidențiat importanța colaborării dintre angajatori și autorități în combaterea muncii nedeclarate, sindicatele având un rol important în informarea și sensibilizarea populației pentru a combate eficient acest fenomen.
Secretarul de Stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Mihai-Gabriel Ciobanu, a încurajat implicarea activă a tuturor partenerilor sociali în implementarea campaniei de informare și a subliniat că, prin eforturi comune, se poate construi o societate echitabilă și prosperă, în care drepturile salariaților sunt respectate și protejate.
Evenimentul a inclus și difuzarea unui mesaj video transmis de Maria Jose Chamorro, expert OIM, care a reiterat sprijinul organizației pentru implementarea reformelor în domeniul muncii. De asemenea, a fost anunțat faptul că Programul de țară privind munca decentă 2025–2027 va fi semnat în iunie, în cadrul Conferinței Internaționale a Muncii de la Geneva.
Campania „Lucrează legal pentru un viitor asigurat!” reprezintă un nou pas în efortul continuu de formalizare a economiei și de garantare a drepturilor fundamentale ale salariaților din Republica Moldova.
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova desfășoară această campanie în virtutea angajamentului său de a promova drepturile și interesele legitime ale salariaților, contribuind astfel la consolidarea unei piețe a muncii echitabile, transparente și protejate.
În cadrul campaniei „Lucrează legal pentru un viitor asigurat!” au fost elaborate mai multe materiale informaționale, care pot fi accesate aici: https://sindicate.md/lucrez-legal.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în 2024, munca nedeclarată a afectat 5,8% dintre salariați, echivalentul a aproximativ 40 de mii de persoane care au fost private de drepturi importante precum salariu echitabil, concedii, asigurare socială și medicală.