În contextul Zilei internaționale a familiei, în raionul Ocnița s-a desfășurat recent activitatea cu genericul „Viziunea Sindicatului referitor la respectarea legislației muncii, în domeniul protejării drepturilor profesionale, sociale și economice a familiei prin prisma ultimelor realizări”, organizată de Ecaterina Sturzinschi, reprezentanta Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) în raionul Ocnița.
Evenimentul a reunit lideri sindicali, reprezentanți ai autorităților publice locale, instituțiilor de protecție socială și ai altor instituții responsabile de domeniul muncii și protecției familiei, constituind o platformă de dialog, informare și schimb de experiență privind apărarea drepturilor salariaților, membri de sindicat, și ale familiilor acestora.
În deschiderea activității, Ecaterina Sturzinschi, reprezentanta CNSM în raionul Ocnița, a subliniat importanța familiei ca fundament al societății și necesitatea protejării drepturilor și bunăstării acesteia, accentuând rolul sindicatelor în promovarea unor condiții de muncă și de viață mai bune pentru salariați și familiile lor.
Vicepreședintele raionului Ocnița, Ion Zaharco, a evidențiat în mesajul său rolul familiei în menținerea echilibrului și rezilienței sociale, accentuând necesitatea susținerii familiilor și promovării solidarității și empatiei în societate. Totodată, reprezentantul Cancelariei de Stat în raionul Ocnița, Alexandru Mârza, a vorbit despre măsurile de sprijin acordate familiilor de către stat și importanța veniturilor familiale pentru bunăstarea societății.
Participanții au fost informați despre serviciile și prestațiile sociale destinate familiilor, drepturile sociale și oportunitățile de sprijin oferite de instituțiile statului. Elena Blîndu, specialist principal în cadrul Direcției Protecția Familiei și a Copilului, a prezentat serviciile sociale și măsurile de protecție destinate familiilor și persoanelor vulnerabile, inclusiv serviciile de prevenire a violenței în familie și sprijinul acordat persoanelor cu dizabilități.
Adela Delia Goștinari, reprezentanta Casei Naționale de Asigurări Sociale din Ocnița, a abordat aspecte legate de indemnizațiile și prestațiile sociale oferite familiilor, concediile parentale, pensiile și alte forme de protecție socială prevăzute de legislația Republicii Moldova.
Despre oportunitățile de angajare și programele de formare profesională a vorbit Valeria Oleinic, reprezentanta Agenției Teritoriale pentru Ocuparea Forței de Muncă din Ocnița, care a prezentat serviciile de sprijin pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și măsurile de susținere a inițiativelor antreprenoriale.
În cadrul intervenției sale, Ecaterina Sturzinschi a prezentat inițiativele promovate de CNSM în cadrul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, accentuând necesitatea reducerii decalajelor salariale, acordării integrale a celui de-al 13-lea salariu și consolidării securității și sănătății în muncă. Totodată, au fost evidențiate avantajele apartenenței la sindicat, inclusiv accesul la servicii medicale, bilete de tratament sanatorial și asistență juridică pentru membrii de sindicat.
Juristul Consiliului Raional Ocnița, Iulia Flocea, a prezentat modificările și completările la Codul Muncii și Codul Familiei al Republicii Moldova, abordând subiecte ce țin de drepturile și obligațiile soților, protecția copiilor, medierea conflictelor familiale și cadrul legal privind pensia alimentară și moștenirea.
Partea a doua a activității s-a desfășurat într-o atmosferă festivă, cu momente artistice, concursuri și activități interactive dedicate familiei. Participanții au demonstrat spirit de echipă, creativitate și solidaritate, iar cele mai active cupluri au fost apreciate cu diplome și premii. Atmosfera caldă și emoțiile au transformat evenimentul într-o veritabilă celebrare a familiei, a valorilor autentice și a solidarității umane.
Foto simbol

