La cea de-a 17-a reuniune a Platformei Societății Civile UE–Republica Moldova, desfășurată la Chișinău pe 24 aprilie, membrii Platformei au analizat progresele înregistrate în procesul de integrare europeană și au subliniat necesitatea accelerării etapelor următoare ale negocierilor de aderare. La lucrările reuniunii au participat reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), care au venit cu un set de propuneri în domeniul muncii și protecției sociale.

În cadrul sesiunii inaugurale, președintele Comitetului Economic și Social European, Séamus Boland, a evidențiat importanța strategică a Republicii Moldova în procesul de extindere a Uniunii Europene, precum și rolul esențial al societății civile în susținerea reformelor.

În declarația finală, participanții au cerut deschiderea oficială, fără întârzieri, a negocierilor pe capitolele fundamentale, în contextul progreselor realizate de Republica Moldova și al angajamentelor asumate la nivel european. Totodată, a fost subliniată necesitatea implicării reale a societății civile în procesul decizional, precum și consolidarea capacității administrative și a mecanismelor de consultare publică, inclusiv în reforma administrației publice locale.

Un accent aparte a fost pus pe propunerile înaintate de sindicate în domeniul legislației muncii și al pieței muncii. CNSM a pledat pentru consolidarea cadrului legal al parteneriatului social, astfel încât dialogul social la nivel național să devină mai eficient și mai incluziv.

În ceea ce privește salarizarea, sindicaliștii au solicitat îmbunătățirea cadrului legal privind remunerarea în sectorul public, precum și instituirea unui mecanism predictibil, bazat pe date și consultări, pentru reexaminarea periodică a salariului minim, cel puțin o dată pe an.

De asemenea, aceștia au cerut alinierea treptată la standardele europene privind salariile minime adecvate, inclusiv prin promovarea negocierilor colective. În condițiile în care acoperirea negocierilor colective rămâne mult sub pragul de referință de 80%, sindicatele propun elaborarea unor măsuri concrete pentru extinderea acestora, în consultare cu partenerii sociali.

Totodată, sindicaliștii au subliniat necesitatea consolidării capacităților Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și ale Inspectoratului de Stat al Muncii, pentru a asigura implementarea eficientă a legislației europene în domeniul ocupării și protecției lucrătorilor.

Un alt subiect prioritar vizează combaterea muncii nedeclarate, în special în sectoare precum agricultura și construcțiile. În acest sens, sindicatele au cerut intensificarea controalelor, informarea angajaților și utilizarea eficientă a mecanismelor existente de raportare.

De asemenea, sindicaliștii au solicitat consolidarea capacității instituțiilor statului de a preveni accidentele de muncă și bolile profesionale, astfel încât condițiile de muncă să corespundă pe deplin standardelor europene în domeniul securității și sănătății în muncă.

Declarația include și un apel ferm împotriva flexibilizării excesive a legislației muncii în detrimentul drepturilor angajaților, subliniind că orice reformă trebuie să respecte standardele de protecție prevăzute inclusiv în Acordul de Asociere Republica Moldova–UE.

Reuniunea a reconfirmat rolul Platformei Societății Civile UE–Moldova ca mecanism esențial de dialog între societatea civilă din Uniunea Europeană și Republica Moldova, în sprijinul implementării Acordului de Asociere și al avansării procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Declarația finală a celei de-a 17-a reuniuni a Platformei Societății Civile UE–Moldova va fi publicată pe pagina web: https://euromonitor.md/ro.