Un spațiu prietenos pentru copii, destinat copiilor angajaților Poliției de Frontieră, a fost inaugurat la data de 15 aprilie 2026, în incinta Direcției Regionale „VEST” din Ungheni. Inițiativa vine să sprijine angajații cu responsabilități familiale și să contribuie la echilibrul dintre viața profesională și cea personală.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Consolidarea păcii și prosperității economice prin leadershipul și incluziunea femeilor (Femei pentru Pace și Prosperitate)”, implementat de Organizația Internațională a Muncii (OIM), în parteneriat cu Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” și Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), cu sprijinul financiar al Guvernului Elveției.
Spațiul amenajat oferă un mediu sigur și prietenos pentru copii, fiind creat în semn de grijă și responsabilitate față de familiile angajaților. Acesta răspunde unei necesități reale: 490 de angajați ai instituției, implicați în misiuni de apărare a frontierei de stat, sunt părinți a 506 copii cu vârsta de până la 12 ani. Prin această inițiativă, se creează condiții mai bune pentru concilierea vieții profesionale cu cea familială.
„Inaugurarea acestui spațiu reprezintă un pas important în sprijinul angajaților cu responsabilități familiale. Astfel de inițiative contribuie nu doar la bunăstarea familiilor, dar și la crearea unui mediu de muncă mai echilibrat și mai motivant”, a subliniat Angela Otean, președinta Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” și președintă a Comisiei de Femei a CNSM.
Totodată, Angela Otean a reiterat necesitatea stringentă de ratificare și implementare a Convenției OIM nr. 156 privind egalitatea de șanse și tratament pentru lucrătorii și lucrătoarele cu responsabilități familiale, menționând că astfel de acțiuni reflectă angajamentul sindicatelor în promovarea acestor drepturi prin măsuri concrete.
La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice locale și partenerilor de dezvoltare, printre care: Dionisie Ternovschi, președintele raionului Ungheni, Andrei Trofimov, șef adjunct al Direcției Generale Control al Frontierei a IGPF, Guido Beltrani, director al Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, Sergiu Barbacari, președintele Sindicatului „FRONTIERA”, și Nelea Rusu, coordonatoare de proiecte în cadrul Organizației Internaționale a Muncii.
Evenimentul a inclus prezentarea proiectului, mesaje de salut din partea invitaților, urmate de tăierea panglicii inaugurale și vizitarea spațiului amenajat.
Spațiul a fost creat prin efortul comun al Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, CNSM și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al MAI, în cadrul proiectului implementat de Organizația Internațională a Muncii, cu suportul financiar al Guvernului Elveției.
În context, menționăm că dezvoltarea serviciilor de îngrijire a copiilor la locul de muncă devine tot mai importantă. În noiembrie 2024, CNSM a inaugurat un spațiu similar în incinta Casei Sindicatelor, promovând astfel modele de bune practici.
Studiile arată că astfel de facilități contribuie la creșterea motivației angajaților, îmbunătățirea performanței profesionale – în special în rândul femeilor – și reducerea fluctuației de personal, consolidând totodată stabilitatea socială în cadrul instituțiilor.

