Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) continuă să ofere suport liderilor și activiștilor sindicali din teritoriu prin activități de instruire și informare organizate în diverse raioane ale Republicii Moldova. Miercuri, 14 mai 2025, CNSM a organizat la Glodeni un seminar de instruire despre protecția social-economică a salariaților și Contractul Colectiv de Muncă, la care au participat reprezentanți ai organizațiilor sindicale primare din diverse ramuri din raion, alături de reprezentanți ai administrației publice locale.
Ana Moldovanu, consilier superior în Departamentul protecție social-economică al CNSM, a prezentat participanților informații detaliate despre asigurările sociale de stat, cu accent pe pensii, noutățile din domeniul protecției social-economice a salariaților, și a discutat despre revendicările CNSM în aceste domenii.
Un alt subiect important abordat a fost negocierea, încheierea și implementarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă. În calitate de formatori pe subiectul dat, Galina Graur, reprezentanta CNSM în raion, și Ana Stelea, vicepreședinta CSRT Glodeni din DEȘ și președinta OSP IP Gimnaziul din satul Hîjdieni, au explicat mecanismele și cadrul juridic necesar pentru negocieri colective reușite, etapele de încheiere și semnare a contractului, precum și aspectele legate de redactarea și conținutul acestuia.
Scopul principal al acestor activități a fost de a spori gradul de cunoaștere a drepturilor și obligațiilor salariaților în domeniul asigurărilor sociale, de a clarifica mecanismele de calcul al pensiilor și de a oferi suport liderilor sindicali în înțelegerea procesului de negociere a Contractului Colectiv de Muncă.
Prin aceste inițiative, CNSM își propun să consolideze capacitatea liderilor și activiștilor sindicali, membrilor de sindicat, de a-și proteja eficient interesele și de a promova drepturi echitabile pentru toți lucrătorii.