La data de 23 aprilie, în orașul Ialoveni a avut loc un seminar de informare organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), dedicat noilor modificări aduse Codului muncii și Codului Educației. Evenimentul a reunit 40 de lideri și activiști sindicali din raion, majoritatea din domeniul educației.

În cadrul seminarului, Eugeniu Covrig, șeful departamentului juridic al CNSM, a prezentat detalii privind schimbările recente în legislația muncii și a oferit răspunsuri la întrebările participanților referitoare la contractul individual și colectiv de muncă. De asemenea, acesta a abordat solicitările Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova privind modificările operate în Codul Educației.

Potrivit Ninei Miroliubov, reprezentanta CNSM în raionul Ialoveni, activitatea a fost una utilă și binevenită pentru sindicaliștii din raion, oferindu-le ocazia de a se informa în mod direct despre schimbările legislative, inclusiv despre aplicarea prevederilor legate de protecția cadrelor didactice în fața violenței la locul de muncă.

Seminarul face parte din seria de acțiuni întreprinse de CNSM pentru informarea și consolidarea capacităților liderilor sindicali la nivel teritorial, desfășurate în diverse raioane ale Republicii Moldova.