Se interzice aplicarea perioadei de probă în cazul încheierii contractului individual de muncă cu:
1) persoanele în vârstă de până la 18 ani;
2) persoanele angajate prin concurs, în temeiul unor legi speciale dacă acestea nu prevăd altfel;
3) persoanele care au fost transferate de la o unitate la alta;
4) femeile gravide;
5) persoanele alese în funcții elective;
6) persoanele angajate în baza unui contract individual de muncă cu o durată de până la 3 luni.
Căutare
Postări recente
- Liderii sindicali din Strășeni, instruiți în domeniul protecției social-economice a salariaților
- Federația „SINDLEX” solicită reforme echitabile și protejarea garanțiilor sociale ale angajaților din sistemul de ordine publică și securitate
- Femeile sindicaliste își consolidează vocea în promovarea echității și dreptății sociale
- CNSM a organizat la Cantemir un seminar dedicat gestionării stresului la locul de muncă
- Programul „Formare de formatori sindicali” continuă cu cea de-a doua etapă de instruire
