Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova (CNPM) propun stabilirea, începând cu 1 ianuarie 2025, a salariului minim în mărime de 6000 de lei, astfel încât să fie asigurată o creștere constantă și echilibrată a salariului minim în următorii ani, asigurând implementarea prevederilor Directivei Uniunii Europene 2022/2041.

Respectiva propunere a fost discutată astăzi, 13 august, la ședința Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective. De asemenea, această propunere a fost prezentată prim-ministrului Republicii Moldova, Dorin Recean, într-un demers comun al CNSM și CNPM.

,,Având necesitatea asigurării unui nivel de trai decent al salariaților, considerăm că majorarea salariului minim este nu doar necesară, dar și benefică pentru întreaga societate, fiind un instrument important nu doar pentru reducerea sărăciei și a fluctuației de personal, dar și de susținere a economiei naționale datorită stimulării consumului și majorării veniturilor bugetului public național”, se arată în demers.

Sindicatele și patronatele constată că salariul minim actual de 5 mii de lei, asigură doar circa 70% din minimul de existență pentru un salariat și un copil minor, iar economia națională în continuare se confruntă cu provocări în menținerea și atragerea forței de muncă.

În demersal celor doi parteneri sociali, se mai arată că în Planul național de acțiuni pentru aderarea Republicii Moldova la UE pentru anii 2024-2027, este prevăzută transpunerea, până în septembrie 2025, a Directivei UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate în UE, care este un standard european important ce prevede mecanismul de stabilire a salariului minim pentru toate țările membre ale UE. Mecanismul dat este prevăzut și de Carta Socială Europeană (revizuită), ratificată parțial de Republica Moldova prin Legea nr. 484 din 28.09.2001.

Precizăm că, în calitate de țară candidat de aderare la UE, Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a-și alinia legislația națională la aquis-ul comunitar, iar prin semnarea Declarației de aliniere la Pilonul european al drepturilor sociale al UE, de a contribui la asigurarea unor condiții de muncă și de trai decente pentru angajați. Pilonul european al drepturilor sociale este o proclamație comună a șefilor instituțiilor UE, care se angajează să pună în aplicare 20 de principii în domeniul politicii sociale, printre care și asigurarea dreptului la salarii echitabile, care să asigure un nivel de trai decent.

Menționăm că începând cu 1 ianuarie 2024, cuantumul salariului minim pe țară constituie 5 mii lei lunar, ceea ce reprezintă o creștere de 25% față de cuantumul salariului minim pe țară stabilit pentru anul 2023. Acest rezultat a fost obținut urmare a insistențelor repetate ale CNSM în dialog cu partenerii sociali.

Imagine simbol