Stimați membri de sindicat,

Venim cu un apel public în legătură cu un eveniment crucial pentru prezentul și viitorul Republicii Moldova: Recensământul populației și locuințelor 2024, care are loc în prezent în țară.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova consideră că este de o importanță majoră să participăm cu toții la acest proces vital de colectare a datelor despre populația țării noastre. Recensământul nu este doar o simplă numărătoare a oamenilor și a locuințelor, este un instrument esențial pentru planificarea strategică, pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru asigurarea accesului la servicii sociale și pentru elaborarea politicilor publice adecvate nevoilor cetățenilor.

Participarea noastră activă la recensământ este indispensabilă, pentru a ne asigura că fiecare voce este auzită și fiecare comunitate este luată în considerare în procesele decizionale, care ne vizează pe toți. Fiecare răspuns contează și contribuie la conturarea unui tablou complet al populației și a necesităților ei.

Astăzi, vă îndemnăm, stimați membri de sindicat, să vă implicați activ în recensământul populației și locuințelor din Republica Moldova. Participarea noastră este un drept și o responsabilitate civică pe care o avem față de țara noastră și față de generațiile viitoare.

Prin angajamentul nostru comun, împreună, putem contribui la construirea unei societăți mai echitabile și mai prospere pentru toți cetățenii Republicii Moldova.

Cu respect,

Președinte                                                                                               

Igor ZUBCU

Apelul public în legătură cu Recensământul populației și locuințelor 2024 poate fi accesat aici.