Membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) au efectuat la data de 6 februarie o vizită de lucru la Budapesta (Ungaria), unde au avut întrevederi cu reprezentanții Confederației Sindicatelor din Ungaria – cea mai mare organizație sindicală din Ungaria, care reprezintă interesele a peste 90 de mii de salariați din diverse ramuri.
Discuțiile s-au axat pe perspectivele de dezvoltare a relațiilor bilaterale, priorităților mișcării sindicale din cele două țări, cooperarea dintre partenerii sociali, situația de pe piața muncii, rolul sindicatelor din Republica Moldova în procesul de integrare europeană a țării noastre și preluarea experienței sindicaliștilor din Ungaria în acest sens.
Igor Zubcu, președintele CNSM, a vorbit despre Strategia Confederației pentru anii 2022-2027 și atingerea celor 5 obiective de bază care vizează fortificarea capacităților organizaționale ale mișcării sindicale, respectarea drepturilor sindicatelor pentru a apăra interesele membrilor săi, dezvoltarea parteneriatului social la toate nivelurile, protecție eficientă și securitatea socială a membrilor de sindicat, promovarea muncii decente.
În cadrul vizitei, sindicaliștii un schimb de opinii despre situația social-economică cu care se confruntă salariații, membri de sindicat, din diverse ramuri, cum sunt implementate Convențiile Organizației Internaționale a Muncii, situația la capitolul consultări și negocieri colective, probleme existente în domeniul securității și sănătății în muncă, respectarea prevederilor legislației muncii.
Părțile au discutat despre activitatea confederațiilor sindicale din ambele țări, rezultatele înregistrate în ultima perioadă, dar și despre provocările cu care se confruntă mișcarea sindicală la etapa actuală.
De asemenea, au fost abordate strategii de recrutare a noilor membri de sindicat, politici educaționale ale sindicatelor implementate de cele două confederații în ceea ce privește formarea și instruirea membrilor de sindicat, activitatea structurilor sindicale la nivel teritorial și a structurilor sindicale de femei și tineret.
Precizăm că, Confederația Sindicatelor din Ungaria a fost înființată în anul 2013 prin fuziunea dintre Confederația Sindicatelor Autonome (ASZSZ) și Confederația Națională a Sindicatelor Maghiare (MSZOSZ). Confederația Sindicatelor din Ungaria este afiliată la Confederația Europeană a Sindicatelor (ETUC) și Confederația Internațională a Sindicatelor (ITUC).