Comitetul Național Olimpic și Sportiv a organizat la finele săptămânii trecute Cina Olimpică, eveniment festiv care a ajuns la cea de-a 11-a ediție. Evenimentul a reunit într-o atmosferă caldă membrii unei mari familii – familia Olimpică din Republica Moldova, sportivi, antrenori, reprezentanți ai Federațiilor Sportive, parteneri și sponsori.

În cadrul evenimentului, sportivii anului 2023 au fost aleși luptătoarea Anastasia Nichita, canoistul Serghei Tarnovschi și judocanul Denis Vieru.

De asemenea, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, Federația Sindicală a Educației și Științei din Republica Moldova, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova au fost apreciate pentru aportul la promovarea sportului în Republica Moldova.

Totodată, Mihail Hîncu, președintele Asociației Veteranilor Sindicaliști, a fost apreciat pentru investiția în promovarea sportului de-a lungul carierei.