Peste 70 de lideri de sindicat din raionul Drochia, din ramura educației, au fost informați vineri, 25 august, despre obiectivele campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale” lansată de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) la începutul acestui an, dar și despre baza legislativă a organizațiilor sindicale primare (OSP), care ar fi contribuția OSP la protecția social-economică a membrilor de sindicat.
În cadrul activității, Eugeniu Covrig, șef al departamentului juridic al CNSM, și Sergiu Iurcu, consilier superior în departamentul protecție social-economică al CNSM, au vorbit despre prioritățile campaniei, dar și despre cerințele și realizările sindicatelor.
La rândul său, Dumitru Eni, președintele Consiliului raional al Federației Sindicale a Educației și Științei în raionul Drochia, a subliniat că această campanie va contribui la fortificarea capacitățile liderilor de sindicat în teritoriu. Potrivit lui Eni, sindicaliștii s-au referit la activitățile legate de pregătirea pentru noul an școlar, inclusiv unele discriminări care încă mai există în domeniul salarizării angajaților din educație.
Sindicaliștii din Drochia au abordat diverse chestiuni legate de prevederile legislației cu privire la activitatea organizațiilor sindicale primare, protecția social-economică a membrilor de sindicat, au adresat întrebări și au primit răspunsuri de la specialiștii CNSM legate de problemele cu care se confruntă.
Totodată, sindicaliștii au primit „Ghidul liderului de sindicat” elaborat de specialiștii Confederației, menit să contribuie la perfecționarea continuă și creșterea nivelului de profesionalism al liderilor sindicali. Ghidul respectiv poate fi descărcat de pe pagina web a CNSM aici.
Amintim că campania națională „Organizația primară–energia mișcării sindicale” se desfășoară în contextul proclamării de către CNSM a anului 2023 drept anul organizațiilor sindicale primare. Pe parcursul anului curent sunt organizate ateliere de lucru, seminare regionale, întruniri ale activiștilor sindicali.
Detalii despre campania „Organizația primară–energia mișcării sindicale” le puteți accesa aici.