Pe 28 martie a.c., CNSM a lansat, la Chișinău, campania națională „Organizația primară – energia mișcării sindicale”. Obiectivul campaniei este sporirea rolului și a potențialului organizațiilor sindicale primare în asigurarea drepturilor și garanțiilor salariaților, membri de sindicat. Cu acest prilej, pe parcursul acestui an, vor fi realizate un șir de interviuri cu genericul „Istorii de succes ale femeilor lidere de sindicat din mediul rural”.
Primul interviu a fost realizat cu Ala Movilă, președinta organizației sindicale primare a lucrătorilor din biblioteci publice din raionul Florești, bibliotecară la biblioteca din satul Lunga, raionul Florești, reprezentantă a Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură.
– Doamna Movilă, cum ați ajuns să munciți la biblioteca din sat și ce înseamnă a fi astăzi bibliotecar în Republica Moldova?
– Cariera mea de muncă a început în anul 1987. Am lucrat mulți ani ca asistentă medicală la gimnaziul din satul Lunga. În 2013, când s-a închis gimnaziul, care a devenit Școală primară, am rămas fără funcție și atunci am hotărât să devin bibliotecară. Mi-am schimbat radical profesia, un domeniu nou pentru mine, o specialitate diferită de ceea ce am făcut până la acel moment. Am urmat mai multe cursuri de formare profesională continuă. Dintotdeauna mi-a plăcut mult să citesc, să discut cu lumea, să lucrez cu copiii, și toate acestea m-au ajutat în noua meserie. Ulterior, în 2016, am devenit lider sindical. Astăzi, biblioteca este un loc unde se adună toată comunitatea. Vin săteni de toate vârstele, de la mic la mare. În 2016, am devenit beneficiari ai programului „Novateca”. În baza acestui program, 29 de biblioteci din raionul Florești au fost renovate, inclusiv cea din satul nostru. Am beneficiat de tehnologii, de echipament multimedia, fonduri noi de carte. Programul „Novateca” ne-a învățat să fim mai deschiși, să oferim servicii noi pentru populație. Bunăoară, în biblioteca noastră activează consilii locale ale tinerilor, care se întrunesc și discută despre problemele cu care se confruntă. De asemenea, sunt organizate întruniri ale Clubului Mămicilor, Clubului 45+, unde dezbatem teme legate de sănătatea femeilor și a familiilor lor, angajarea în câmpul muncii. Organizăm activități de caritate, oferim suport familiilor care se află în dificultate. Sunt organizate activități cultural-artistice. Avem foarte multe activități. Succesul unei biblioteci moderne vine din combinarea dintre tradițional și abordări noi, inovative, iar munca de bibliotecar este una nobilă, în folosul întregii comunități.
– Cum ați devenit lider sindical și care sunt prioritățile în această activitate?
– Vreau să vă spun că sunt o femeie care nu poate să tacă în unele momente. Cred că asta m-a determinat să devin și lider sindical, pentru a susține colegii, a le promova interesele. În viziunea mea, un lider de sindicat este un om curajos, puternic. Un lider de sindicat trebuie să știe a vorbi, a cere, să știe cum să-și impună poziția atunci când apare o problemă. Cred că colegele mele au văzut aceste calități în persoana mea și așa am ajuns să fiu lider sindical. În activitatea noastră, toate problemele care apar sunt soluționate prin dialog. Avem o colaborare foarte bună cu administrația publică locală. În teritoriu, avem Comisie multidisciplinară, din care fac parte un reprezentant al administrației publice locale, medicul-șef, polițistul de sector, un asistent social, un consilier local, reprezentanți ai comunității. Problemele se soluționează pe loc și pot spune că avem o colaborare foarte bună. Acordăm suportul necesar membrilor de sindicat atunci când se adresează la noi sau vin pentru o consultație. Sindicatele apără drepturile lucrătorilor atunci când este nevoie de un concediu, de zile libere, de un bilet la o stațiune balneară pentru întremarea sănătății, de ajutor material, în caz de boli, de deces, de acordarea unor premii la aniversări sau la diverse ocazii. Poate că unii spun că sunt mici facilități, dar ne bucurăm foarte mult că putem beneficia de ele și oamenii apreciază asta.
– Care sunt principalele probleme cu care vă confruntați în teritoriu și cum vedeți soluționarea acestora?
– Satul nostru este amplasat în așa fel, încât, dacă vrei să muncești, găsești de lucru. Avem în apropiere Aeroportul Internațional Mărculești, orașul Florești este la 17 km, Bălți – la 37 km. Multă lume muncește la companii din străinătate care activează în regiune. Oamenii și-ar dori, desigur, salarii mai mari, dar avem ce avem. Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm astăzi în mediul rural este migrația forței de muncă, în special, în rândul tinerilor. Este o problemă dureroasă, care afectează familiile noastre, întreaga comunitate. Tinerii pleacă în căutarea unei vieți mai bune, doresc mai multe oportunități de dezvoltare pentru ei și familiile lor. Pentru a schimba situația, trebuie să creăm noi locuri de muncă, cu salarii și condiții decente de muncă la noi acasă, să fie implementate mai multe programe de susținere a tinerilor. Este o problemă mare, complexă, care necesită implicarea tuturor, a mai multor instituții de stat, a partenerilor sociali, a societății în ansamblu. O altă problemă căreia trebuie să-i acordăm mai multă atenție este combaterea violenței și a hărțuirii la locul de muncă. Aceasta poate să apară oriunde și din partea oricui. Toți angajații, indiferent de gen, trebuie să fie protejați împotriva oricăror forme de abuz și violență, inclusiv prin aplicarea normelor internaționale.
– Care sunt problemele cu care vă confruntați anume în activitatea dvs. de bibliotecar?
– Munca de bibliotecar este complicată. O problemă specifică muncii noastre este nocivitatea la locul de muncă. Sperăm că această problemă va fi soluționată prin conjugarea eforturilor factorilor de decizie, astfel încât să fie stabilit acel spor la salariu pentru munca în condiții nocive, care ne afectează grav sănătatea. Praful de carte pe care îl respirăm, vopseaua de tipar ne dau mari bătăi de cap. Odată cu modificarea legislației cu privire la salarizarea în sectorul bugetar, am beneficiat de o majorare a salariilor, dar, desigur, ar fi de dorit ca salariile să fie mai mari.
– Cum vedeți rolul organizațiilor sindicale primare în teritoriu?
– Atunci când apare o problemă, anume sindicatele sunt acele organizații care pot ajuta salariații să o soluționeze. Ne dorim ca organizația sindicală primară să aibă mai multe pârghii în acest sens. Consider că este foarte important ca salariații să înțeleagă de ce este important să devină membri de sindicat și care sunt beneficiile apartenenței la sindicate. Campania „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, lansată de CNSM, este binevenită și una foarte necesară pentru a dezvolta activitatea mișcării sindicale.
– Ce mesaj ați avea pentru femeile sindicaliste din țara noastră?
– Mai întâi de toate, le doresc să fie sănătoase, să aibă parte de liniște sufletească, să fie puternice. Este important ca femeile să aibă curajul să spună adevărul atunci când este nevoie, astfel încât vocea lor să fie auzită, iar drepturile femeilor să fie apărate. A fi sindicalist înseamnă a fi solidar, iar această calitate trebuie dezvoltată și promovată la toate nivelurile.
Interviul video poate fi accesat pe canalul CNSM de YouTube aici.
Interviu realizat de Ion Sclifos