Liderii organizațiilor sindicale primare (OSP) din UTA Găgăuzia (circa 50 de sindicaliști) au obținut informații utile despre managementul activității OSP, rolul liderului sindical în procesul de consultări și negocieri colective la nivel de unitate și ramură, inclusiv baza legislativă a…
Noutăți


Comitetul Executiv (CE) al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC) s-a întrunit la data de 14 iunie, în ședință ordinară, pentru a pune în discuție mai multe chestiuni ce se referă la activitatea unor centre și organizații membre ale FSLC…

La data de 11 iunie, la Geneva, Elveția, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului General al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC), unde au fost dezbătute mai multe chestiuni importante aflate pe agenda ITUC. Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova…

Circa 50 de sindicaliști din raionul Orhei au participat marți, 13 iunie, la un nou seminar regional organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) în cadrul campaniei „Organizația primară–energia mișcării sindicale”. În deschiderea activității, Lilia Franț, vicepreședinta CNSM,…

La sfârșitul săptămânii trecute, la tabăra de odihnă „Camping” din orașul Vadul lui Vodă, s-a desfășurat ediția a XVI-a a Spartachiadei Federației Sindicale „Sindenergo” a Lucrătorilor din Energetica Republicii Moldova, cu participarea salariaților, membrilor de sindicat, de la întreprinderile din…

Pe 28 martie a.c., CNSM a lansat, la Chișinău, campania națională „Organizația primară – energia mișcării sindicale”. Obiectivul campaniei este sporirea rolului și a potențialului organizațiilor sindicale primare în asigurarea drepturilor și garanțiilor salariaților, membri de sindicat. Cu acest prilej,…

Sâmbătă, 10 iunie, în contextul sărbătoririi Zilei Familiei, Zilei internaționale a copilului și Zilei Sindicalistului, Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a desfășurat un eveniment cultural-sportiv cu genericul „Mama, tata și eu – Familie sindicalistă”, în incinta stadionului „Dinamo” din mun.…

Urmare a încheierii Acordului de colaborare pe domenii de interes comun dintre Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” din România, semnat la data de 12 octombrie 2022, la Chișinău, membrii de sindicat din…

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a demarat joi, 8 iunie, la Ungheni, șirul de seminare regionale de instruire și schimb de bune practici a liderilor organizațiilor sindicale primare privind recrutarea și motivarea membrilor de sindicat, organizat în cadrul…

Recent, în cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”, implementat de Fundația „Friedrich Ebert” (FES) Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis” cu suportul financiar al Uniunii Europene și FES, a fost organizată o dezbatere radio, la postul „Radio…
Căutare
Postări recente
- Problemele lucrătorilor din cultură, discutate la Consiliul Republican al FSLC
- CNSM–USM a devenit campioană națională la volei masculin
- Provocări și soluții în sănătate: Federația „Sănătatea” înaintează revendicări și lansează campania „STOP extenuării la locul de muncă!”
- Sindicaliștii solicită măsuri urgente în contextul scumpirii carburanților
- Forumul de sănătate dedicat femeilor sindicaliste, organizat la Chișinău: accent pe prevenție și echilibru între corp și suflet
