În cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) din 13 octombrie, conducerea CNSM a prezentat viziunea sindicatelor asupra reexaminării salariului minim pe țară. În opinia sindicatelor, cea mai bună măsură de reducere a sărăciei este creșterea salariului…
Noutăți


Interviu cu Viorica Sturza, președinta Organizației sindicale primare de la Liceul „Mihai Eminescu” din satul Sipoteni, raionul Călărași, reprezentantă a Federației Sindicale a Educației și Științei. Acesta a fost realizat în cadrul campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale”,…

Pe 9 octombrie, a fost consemnată Ziua Mondială a Poștei. Cu această ocazie, la inițiativa Federației Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova (FSCM), a fost conferit titlul onorific „Maestru în tehnologii informaționale și comunicații“ a Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării…

Circa 30 de sindicaliști din Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan și Kârgâzstan s-au reunit în perioada 9-11 octombrie la Chișinău, în cadrul seminarului internațional organizat de către Centrul Regional al organizației „StreetNet International”. Activitățile desfășurate la Chișinău sunt…

7 octombrie - Ziua Internaţională a Muncii Decente. Sloganul ales de sindicatele din Republica Moldova: „E timpul pentru a creşte salariul" „E timpul pentru a creşte salariul!" E sloganul ales de sindicatele din Republica Moldova pentru a marca Ziua Internaţională…

În ajunul Zilei Mondiale a Muncii Decente, marcată anual în întreaga lume la data de 7 octombrie, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat vineri, 6 octombrie, în incinta Institutului Muncii, masa rotundă cu genericul „Salariu minim conform…

Cu ocazia Zilei Mondiale a Muncii Decente din acest an, 7 octombrie, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” (CNS „Cartel ALFA”) transmit un mesaj comun, subliniind importanța crucială a asigurării de locuri de…

În contextul campaniei naționale „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, lansată de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) în luna martie 2023, la data de 4 octombrie, la Chișinău, în incinta Casei Sindicatelor, a avut loc prezentarea studiului de…

În urma unui șir de consultări și negocieri colective cu părțile interesate, partenerii sociali din raionul Glodeni, printre care reprezentanții administrației publice locale, sindicatele și patronatele, au reușit să semneze la data de 2 octombrie 2023 Convenția Colectivă (nivel teritorial)…

Conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a avut luni, 2 octombrie, o întrevedere cu membrii Misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Clara Mira, care se află la Chișinău în perioada 25 septembrie – 6 octombrie, în cadrul…
Căutare
Postări recente
- Mesajul președintelui CNSM, Igor Zubcu, cu prilejul Zilei internaționale a solidarității oamenilor muncii
- Campania „Împreună – scut și voce!” continuă la Glodeni: sindicaliștii au discutat despre recrutarea sindicală și utilizarea inteligenței artificiale în activitatea sindicală
- CNSM a stabilit prioritățile pentru perioada următoare împreună cu reprezentanții din teritoriu
- Seminar de instruire la Sîngerei: protecția social-economică a salariaților, în contextul noilor modificări legislative
- La Institutul Muncii a fost inaugurat un Cabinet-model pentru securitatea și sănătatea în muncă
