Comisia de Femei a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat marți, 14 noiembrie, o ședință de totalizare a activității pentru anii 2021-2023, fiind puse în discuție probleme social-economice cu care se confruntă salariatele, membre de sindicat, din…
Noutăți


Peste 25 de tineri din raionul Cahul, reprezentanți ai centrelor sindicale național-ramurale și studenți, au participat vineri, 10 noiembrie 2023, la atelierul de lucru cu genericul „Provocări pentru tineri – îmbinarea vieții profesionale cu activitatea socială sindicală”, organizat de Maria…

În ajunul Zilei Naționale a Tineretului, marcată în Republica Moldova în a doua duminică a lunii noiembrie pentru a promova drepturile și interesele tinerilor, Federația Sindicală „Sindenergo” a organizat vineri, 10 noiembrie 2023, seminarul „Sindromul arderii profesionale și prevenirea lui”.…

Membrii Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) s-au întrunit vineri, 10 noiembrie, într-o nouă ședință. Subiectele incluse în agenda ședinței au fost: cu privire la instanțele de judecată a litigiilor de muncă; revizuirea și actualizarea conținutului Legii nr.…

Sindicaliste din peste 20 de țări din Europa și Asia s-au întrunit în perioada 7-8 noiembrie la Chișinău, în incinta Institutului Muncii, pentru a participa la lucrările noii ediții a Școlii de femei a Consiliului Regional Pan-European (PERC) al Confederației…

La 6 noiembrie curent, în incinta Institutului Muncii, a avut loc masa rotundă „Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) –Solidarity Center, perspective de cooperare”, cu participarea conducerii CNSM, reprezentantului Rețelei Internaționale a Avocaților care Asistă Muncitorii (ILAW), președinților centrelor…

De Ziua formatorului sindical, marcată anual la data de 2 noiembrie, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat în incinta Institutului Muncii un seminar de perfecționare a formatorilor sindicali, cu participarea experților de la Institutul de Instruire în…

Securitatea și sănătatea în muncă (SSM), atestarea locului de muncă, cercetarea accidentelor de muncă, elaborarea actelor normative la nivel de unitate în domeniul securitatea și sănătatea în muncă, evaluarea factorilor de risc – au fost tematicile unui seminar de instruire…

La data de 31 octombrie 2023, partenerii sociali din ramura construcțiilor au semnat Convenția colectivă pentru anii 2023 – 2027. Documentul a fost semnat de Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Marin Sîrbu, președintele Federației Patronatului…

Federația Sindicală „Sindenergo” a Lucrătorilor din Energetica Republicii Moldova a organizat recent Forumul II al tineretului cu genericul ,,Tinerii membri de sindicat – imaginea și viitorul Federației „Sindenergo””. La forum au participat 40 de tineri, membri de sindicat, din cadrul…
Căutare
Postări recente
- Mesajul președintelui CNSM, Igor Zubcu, cu prilejul Zilei internaționale a solidarității oamenilor muncii
- Campania „Împreună – scut și voce!” continuă la Glodeni: sindicaliștii au discutat despre recrutarea sindicală și utilizarea inteligenței artificiale în activitatea sindicală
- CNSM a stabilit prioritățile pentru perioada următoare împreună cu reprezentanții din teritoriu
- Seminar de instruire la Sîngerei: protecția social-economică a salariaților, în contextul noilor modificări legislative
- La Institutul Muncii a fost inaugurat un Cabinet-model pentru securitatea și sănătatea în muncă
