În scopul sensibilizării opinii publice, a instituțiilor naționale și celor internaționale cu privire la problemele ce vizează discrepanța dintre efortul depus de funcționarii publici cu statut special și nivelul retribuirii muncii acestora, la data de 11 decembrie curent, Federația Sindicatelor…


Modificările operate recent la legislația muncii, desfășurarea activității organizațiilor sindicale, managementul sindical - au fost principalele tematici abordate în perioada 6-7 decembrie 2023 de către un grup de sindicaliști din cadrul Federației Sindicale a Lucrătorilor din Comerț, Alimentația Publică, Cooperația…

Peste 300 de cadre didactice din municipiul Chișinău au participat săptămâna curentă la Forumul Municipal al Tinerilor Specialiști cu genericul „Inserția profesională. Drepturile și garanțiile tinerilor specialiști, încadrați în instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău în anul de studii 2023-2024”.…

La începutul săptămânii curente, președinții Organizațiilor sindicale primare (OSP) din cadrul Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC) au participat la seminarul cu genericul ”Managementul sindical. Eficientizarea activității OSP din cadrul FSLC”. Conform agendei seminarului, sindicaliștii au abordat subiecte legate de…

Informații cu privire la activitatea Comisiei de Tineret din cadrul Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE) în anul 2023, au fost prezentate luni, 4 decembrie, în cadrul unui seminar organizat de FSCRE dedicat…

Cadre didactice și personal auxiliar de la sute de instituții de învățământ din diferite localități ale Republicii Moldova, grădinițe, școli, universități, au participat astăzi, 29 noiembrie, la o acțiune sincronizată de sensibilizare a opiniei publice și a Guvernului Republicii Moldova…

Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” și organizațiile membre din cadrul ei – Sindicatul „Demnitate”, Sindicatul „Frontiera”, Sindicatul „Gardianul”, Sindicatul „Salvatorul”, Sindicatul „SindMAI”, inclusiv Sindicatul ”Viitorul”, au organizat astăzi, 27 noiembrie, un flashmob de sensibilizare în contextul campaniei „16 zile de…

În contextul activităților dedicate campaniei internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, care se desfășoară în aceste zile în întreaga lume la inițiativa Organizației Națiunilor Unite, astăzi, 24 noiembrie, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și…

În cadrul vizitei sale în Republica Moldova, secretarul general al Confederației Europene a Sindicatelor (ETUC), Esther Lynch, s-a întâlnit astăzi, 23 noiembrie, cu conducerea întreprinderii S.A. ,,Apă-Canal Chișinău” și reprezentanții Comitetului sindical pentru a discuta despre problemele cu care se…

Sindicaliștii cu discutat recent cu reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat (SFS) și Agenției Servicii Publice (ASP) despre impedimentele legate de procedura de înregistrare la ASP a organizațiilor sindicale și atribuire a codurilor fiscale noi (IDNO). Din partea Confederației Naționale a…
Căutare
Postări recente
- Problemele lucrătorilor din cultură, discutate la Consiliul Republican al FSLC
- CNSM–USM a devenit campioană națională la volei masculin
- Provocări și soluții în sănătate: Federația „Sănătatea” înaintează revendicări și lansează campania „STOP extenuării la locul de muncă!”
- Sindicaliștii solicită măsuri urgente în contextul scumpirii carburanților
- Forumul de sănătate dedicat femeilor sindicaliste, organizat la Chișinău: accent pe prevenție și echilibru între corp și suflet
