Astăzi, 25 august, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Igor Zubcu, a avut o întrevedere cu Kemal Özkan, secretar general adjunct al Uniunii Globale IndustriALL – organizație sindicală internațională care reprezintă interesele lucrătorilor din industriile de bază la…


După un proces amplu de consultări și negocieri, reprezentanții Federației Sindicale a Educației și Științei (FSEȘ) și Ministerului Educației și Cercetării au semnat, la data de 20 august, Convenția Colectivă la nivel de ramură în domeniile educației și cercetării pentru…

În ajunul noului an de studii, la solicitarea Federației Sindicale a Educației și Științei, specialiștii Inspectoratului Muncii al Sindicatelor din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) – Vasile Siloci și Vladimir Gorban – desfășoară săptămâna curentă mai multe…

Federația Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții „SINDICONS”, în parteneriat cu Federația Patronatului din Construcții și Producerea Materialelor de Construcții și cu sprijinul proiectului „Noua Democrație” – 3F Danemarca, a organizat concursul profesional „Cel mai iscusit în profesie”…

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a participat activ la atelierele regionale dedicate dezvoltării antreprenoriatului feminin, desfășurate săptămâna trecută la Cahul (21 iulie) și Ungheni (24 iulie), organizate de Organizația Internațională a Muncii (OIM), în parteneriat cu Institutul Regional…

Curtea Constituțională a Republicii Moldova, în cadrul ședinței din 22 iulie curent, a declarat neconstituțional textul „într-o mărime care nu va depăși 12 salarii medii lunare ale salariatului” din art. 90 alin. (2) lit. a) din Codul muncii, confirmând poziția…

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), în cooperare cu “SOCIEUX+”, organizează în perioada 22–25 iulie 2025, la Chișinău, în incinta Casei Sindicatelor, un atelier de lucru cu tema „Instituțiile Uniunii Europene, Procesul Legislativ și Rolul Partenerilor Sociali”. Atelierul reunește…

În perioada 16–17 iulie 2025, are loc la Bruxelles, Belgia, cea de-a 598-a Sesiune plenară a Comitetului Economic și Social European (CESE), reunind reprezentanți ai societății civile din întreaga Uniune Europeană, lideri politici și experți internaționali, parteneri sociali. Confederația Națională…

Reprezentanți ai Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) participă la un program internațional de instruire dedicat promovării egalității salariale, desfășurat cu sprijinul Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și al Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, în cadrul…

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) avansează în procesul de elaborare a noii Convenții Colective la nivel de ramură pentru domeniile educației și cercetării, valabilă pentru perioada 2026–2030. După Congresul al VIII-lea al FSEȘ, acest demers constituie una dintre…
Căutare
Postări recente
- Liderii sindicali din Strășeni, instruiți în domeniul protecției social-economice a salariaților
- Federația „SINDLEX” solicită reforme echitabile și protejarea garanțiilor sociale ale angajaților din sistemul de ordine publică și securitate
- Femeile sindicaliste își consolidează vocea în promovarea echității și dreptății sociale
- CNSM a organizat la Cantemir un seminar dedicat gestionării stresului la locul de muncă
- Programul „Formare de formatori sindicali” continuă cu cea de-a doua etapă de instruire
