Membrii Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) s-au întrunit vineri, 10 noiembrie, într-o nouă ședință. Subiectele incluse în agenda ședinței au fost: cu privire la instanțele de judecată a litigiilor de muncă; revizuirea și actualizarea conținutului Legii nr.…


Sindicaliste din peste 20 de țări din Europa și Asia s-au întrunit în perioada 7-8 noiembrie la Chișinău, în incinta Institutului Muncii, pentru a participa la lucrările noii ediții a Școlii de femei a Consiliului Regional Pan-European (PERC) al Confederației…

La 6 noiembrie curent, în incinta Institutului Muncii, a avut loc masa rotundă „Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) –Solidarity Center, perspective de cooperare”, cu participarea conducerii CNSM, reprezentantului Rețelei Internaționale a Avocaților care Asistă Muncitorii (ILAW), președinților centrelor…

De Ziua formatorului sindical, marcată anual la data de 2 noiembrie, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat în incinta Institutului Muncii un seminar de perfecționare a formatorilor sindicali, cu participarea experților de la Institutul de Instruire în…

Securitatea și sănătatea în muncă (SSM), atestarea locului de muncă, cercetarea accidentelor de muncă, elaborarea actelor normative la nivel de unitate în domeniul securitatea și sănătatea în muncă, evaluarea factorilor de risc – au fost tematicile unui seminar de instruire…

La data de 31 octombrie 2023, partenerii sociali din ramura construcțiilor au semnat Convenția colectivă pentru anii 2023 – 2027. Documentul a fost semnat de Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Marin Sîrbu, președintele Federației Patronatului…

Federația Sindicală „Sindenergo” a Lucrătorilor din Energetica Republicii Moldova a organizat recent Forumul II al tineretului cu genericul ,,Tinerii membri de sindicat – imaginea și viitorul Federației „Sindenergo””. La forum au participat 40 de tineri, membri de sindicat, din cadrul…

Membrii Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) s-au întrunit vineri, 27 octombrie, la Guvern. Pe agenda discuțiilor au fost incluse mai multe subiecte printre care proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024, proiectul Legii fondurilor…

Membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) s-au întrunit joi, 26 octombrie, în cadrul ședinței ordinare, pentru a pune în discuție mai multe chestiuni de importanță social-economică, dar și de ordin organizatoric care vizează activitatea mișcării…

Conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a avut miercuri, 25 octombrie, o întrevedere cu Petru Rotaru, ministrul Finanțelor. Discuțiile s-au axat pe necesitatea reexaminării salariului minim pe țară, problemele legate de salarizarea în sectorul bugetar, impozitarea veniturilor persoanelor…
Căutare
Postări recente
- Concurs de competențe profesionale – „Cel mai iscusit în profesie”, organizat de sindicatele și patronatul din construcții
- Sindicalistele pledează pentru muncă decentă, servicii de îngrijire și sprijin real pentru femeile antreprenoare
- Poziția CNSM este confirmată de Curtea Constituțională: plafonarea despăgubirii în cazul concedierii ilegale a salariatului este neconstituțională
- CNSM organizează un atelier de lucru privind instituțiile Uniunii Europene, procesul legislativ și rolul partenerilor sociali
- Președintele CNSM, Igor Zubcu, la Sesiunea plenară a Comitetului Economic și Social European: „Consultările, negocierile, trebuie să se finalizeze cu acțiuni comune ale partenerilor sociali”