Astăzi, 29 iulie, în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC), partenerii sociali au semnat Convenția cu privire la dezvoltarea și promovarea parteneriatului social. Această Convenție are drept scop: impulsionarea parteneriatului social în Republica Moldova; întărirea rolului…


La 27 iulie curent, a avut loc ședința extraordinară a Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC). Partenerii sociali au aprobat avizul CNCNC la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, inițiativa legislativă nr.146 din 20.04.2022, care vizează…
Astăzi, 27 iulie, la Chișinău s-a desfășurat Congresul V Ordinar al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI). La eveniment au participat factori de decizie din Republica Moldova și de peste hotare, inclusiv conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor…

Comitetul executiv al Federației Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții ”SINDICONS”, întrunit la data de 22 iulie curent, în ședință ordinară, a examinat un subiect important ”Cu privire la susținerea Campaniei naționale ”Trecem pe alb””. Secretarul de Stat…

Reprezentanții Comisiei locale pentru consultări și negocieri colective din raionul Rezina, Organizației Internaționale a Muncii (OIM), Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, mediului de afaceri și patronatului, au discutat joi, 21 iulie, pe marginea procesului de elaborare și implementare a…

La 19 iulie curent, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Igor Zubcu, a avut o întrevedere cu reprezentanții Organizației Internaționale a Muncii (OIM) – Judith Dongus, ofițer profesional junior pentru dezvoltarea întreprinderilor și crearea locurilor de muncă din…

Astăzi, 18 iulie, a avut loc întrevederea președintelui Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Igor Zubcu, cu experții de la “SOCIEUX+”: Aliona Tutova, reprezentanta Ministerului Bunăstării Sociale din Letonia, și Aurelie Courtier, reprezentanta Serviciului de ocupare din Bruxelles, Belgia.…

Deși în ultimii ani au fost întreprinse mai multe măsuri care au vizat îmbunătățirea situației în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), reformele demarate sunt lente, insuficiente, anevoioase și nu au dus la un rezultat scontat. Despre aceasta au…

În scopul realizării și dezvoltării unor relații de parteneriat și dialog pe subiecte de interes comun, conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a avut săptămâna curentă o întrevedere cu conducerea Agenției Proprietății Publice (APP). La întrevedere au participat…

Circa 30 de lucrători din sectorul economiei informale și întreprinzători care activează în raionul Sîngerei, au beneficiat la începutul săptămânii curente de consultații și informații cu privire la pericolele la care sunt expuse persoanele care activează în economia informală, oferite…
Căutare
Postări recente
- Consolidarea rezilienței și a leadershipului feminin în organizațiile sindicale din educație
- Drepturile tinerilor angajați, în atenția unui seminar desfășurat de CNSM la Soroca
- CNSM solicită menținerea în vigoare a normelor privind protecția salariaților care muncesc în condiții nefavorabile
- Tinerii din Căușeni au discutat despre drepturile lor la locul de muncă, accesul la oportunități și rolul sindicatelor în protejarea angajaților
- Federația „SIBA” promovează egalitatea de șanse și un mediu de muncă fără discriminare
