Astăzi, 20 aprilie 2023, la Chișinău, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) au încheiat un Acord de parteneriat, valabil pe un termen de 5 ani. Documentul a fost semnat de Igor…


Specialiștii Inspectoratului Muncii al Sindicatelor din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Vasile Siloci și Vladimir Gorban, au organizat recent activități de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) și au oferit suport metodologic și practic în…

La data de 13 aprilie curent, conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a avut o întrevedere cu Elena Țîbîrnă, directorul general al Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), și reprezentanții CNAS. Din partea CNSM, la ședința de lucru…

Circa 20 de lideri sindicali, reprezentanți ai angajatorilor și reprezentanți ai salariaților cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) din cadrul instituțiilor de cultură și educație, au participat în perioada 4-7 aprilie la un curs de…

Membri ai Comisiei de Tineret a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), inclusiv specialiști și reprezentanți ai Confederației, au participat la data de 10 aprilie la lansarea oficială a programului național „Capitala Tineretului 2023”, demarat la Ungheni. Cu acest…

Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE) a desfășurat la data de 7 aprilie prima etapă de instruire a participanților la concursul „Tânăr lider sindical al FSCRE”, lansat în luna martie curent. La concurs…

De Ziua Mondială a Sănătății, marcată anual în întreaga lume la data de 7 aprilie, la Chișinău a fost convocată ședință Consiliului Republican al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova. Sindicaliștii din sănătate au evaluat activitatea centrului sindical național-ramural pentru anul…

Consiliul General al CNSM a adoptat hotărâri importante cu privire la activitatea mișcării sindicale
Consiliul General al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), convocat la data de 6 aprilie, în incinta Institutului Muncii, a adoptat mai multe hotărâri care vizează activitatea mișcării sindicale din Republica Moldova, a făcut o retrospectivă a activităților desfășurate…

Membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) au avut marți, 4 aprilie, o întrevedere cu Elena Ţîbîrnă, director general al Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova (CNAS). În cadrul discuțiilor, părțile au abordat un…

În contextul politicilor de digitalizare a activității mișcării sindicale din Republica Moldova, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a lansat o nouă versiune, modernizată, a paginii web www.sindicate.md, în corespundere cu noile cerințe din domeniul tehnologiei informației și cu…
Căutare
Postări recente
- Partenerii sociali au discutat despre salariul minim pentru anul 2027 și consolidarea dialogului social
- Tinerii de la Școala Profesională nr. 9 din Chișinău, informați despre rolul sindicatelor și drepturile lucrătorilor în contextul aderării la UE
- Noile reguli privind supravegherea sănătății lucrătorilor, discutate în cadrul unui seminar organizat de CNSM
- Egalitatea de gen și incluziunea la locul de muncă, în atenția Conferinței Naționale WEPs 2026
- De la provocări la soluții: drepturile femeilor din mediul rural, în atenția CNSM
