Consiliul Republican al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură s-a convocat, miercuri, 14 decembrie, în ședința a V-a. Sindicaliștii au făcut o trecere în revistă a principalelor realizări obținute pe parcursul anului și au pus în discuție problemele stringente cu care…


Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Igor Zubcu, și Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical (BNS) din România, au semnat marți, 13 decembrie, un Acord de cooperare. Documentul a fost semnat în prezența președintelui Camerei Deputaților, Parlamentul României,…

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) insistă asupra modificării proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2023 pentru lectura a II-a, prin care să fie planificate mijloace financiare suplimentare pentru acordarea sporului lunar în valoare fixă de 1300 de…

Anul acesta, Confederația Sindicatelor din Georgia (GTUC) marchează 30 de ani de la fondare. Cu acest prilej, în perioada 12-13 decembrie, la Tbilisi, Georgia, GTUC organizează o conferință internațională jubiliară la care participă reprezentanți ai sindicatelor din Georgia, peste 40…

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat vineri, 9 decembrie, la Hîncești, masa rotundă cu genericul „UNIȚI și UNITE pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor”. Activitatea s-a desfășurat în contextul campaniei „16 zile de activism împotriva violenței…

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat vineri, 9 decembrie, în incinta Institutului Muncii, masa rotundă „Contractul colectiv de muncă (CCM) – izvor de drepturi suplimentare pentru salariați”. În cadrul evenimentului au fost abordate subiecte legate de rolul…

Circa 40 de lideri și activiști sindicali din raionul Telenești au participat joi, 8 decembrie, la un seminar de instruire organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) care a avut drept obiectiv consolidarea capacităților sindicatelor de reprezentare și…

Federația Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova (FSCM) a organizat joi, 8 decembrie, la Chișinău, seminarul „Promovarea egalității și combaterea violenței împotriva femeilor în Republica Moldova”, cu participarea membrelor Comisiei de Femei a FSCM. Prin intermediul acestui seminar, sindicaliștii din…

În contextul campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” lansate de Organizația Națiunilor Unite, astăzi, 7 decembrie, două centre sindicale național-ramurale - Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” și Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură, inclusiv organizațiile de…

Astăzi, 6 decembrie, membrii Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC), convocați într-o ședință extraordinară, au examinat proiectele Legii privind modificarea unor acte normative (politica fiscală și vamală pentru anul 2023), Legii bugetului de stat pentru anul 2023, Legii…
Căutare
Postări recente
- Comitetul Confederal al CNSM a examinat priorități strategice pentru anul 2026 și a aprobat propuneri la politica fiscală pentru 2027
- Drepturile lucrătorilor cu responsabilități familiale, discutate în cadrul unei activități organizate de CNSM la Edineț
- Toleranță zero față de hărțuirea sexuală: instruire pentru un mediu de muncă sigur la „Chișinău-Gaz”
- Consolidarea parteneriatului sindical moldo-slovac în contextul integrării europene, discutată la Chișinău
- Măsuri pentru protecția drepturilor salariaților, discutate în ședință Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective
