Perspectivele consolidării cooperării dintre Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Federația Europeană a Lucrătorilor din Transporturi (ETF), inclusiv cu federațiile din domeniul transporturilor din Republica Moldova, au fost discutate astăzi, 25 februarie, în cadrul unei întrevederi desfășurate la…


Membrii Comisiei de Tineret a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) s-au reunit pe 21 februarie, la Institutul Muncii, pentru a analiza realizările anului precedent și a stabili obiectivele pentru 2025. Lilia Franț, vicepreședinta CNSM, a discutat cu tinerii…

Reprezentanți ai organizațiilor sindicale din mai multe țări candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană, inclusiv din Republica Moldova, și-au consolidat competențele de reprezentare a salariaților conform standardelor europene privind dialogul social, consultările și negocierile colective. Acest proces s-a desfășurat în…

Întremarea sănătății salariaților aduce beneficii considerabile atât pentru angajați, cât și pentru angajatori și societate în ansamblu. Printre acestea se numără creșterea productivității, reducerea costurilor medicale, diminuarea riscului de accidente de muncă și îmbunătățirea calității vieții profesionale. În acest context,…

📅 28 martie 2025 | 📍 Arena Chișinău Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) organizează Forumul Sindical Național „SINERGIE SOCIALĂ”, un eveniment de referință pentru consolidarea mișcării sindicale din Republica Moldova și pentru dezvoltarea parteneriatelor durabile.Într-o lume a muncii…

Federația Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova (FSF), cu participarea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și a centrelor sindicale național-ramurale, a organizat astăzi, 14 februarie, un protest de amploare în centrul capitalei. Principala revendicare a sindicaliștilor a fost…

Astăzi, 13 februarie 2025, a avut loc o nouă ședință a Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC). Pe agenda discuțiilor au fost incluse următoarele subiecte: mecanismul de reexaminare a salariului minim, conex Directivei 2022/2041; politicile de remunerare a…

Având în vedere că, începând cu 1 ianuarie 2025, au intrat în vigoare mai multe modificări legislative în domeniul salarizării, protecției social-economice a salariaților și dreptului muncii, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat, pe 12 februarie, un…

Federația Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova (FSF) anunță organizarea unor acțiuni de protest vineri, 14 februarie 2025, în fața Guvernului, Parlamentului și Președinției Republicii Moldova pentru a cere o soluționare imediată a problemei restanțelor la salarii și a înainta…

În urma negocierilor dintre Organizația Sindicală Primară a Angajaților Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS) și conducerea instituției, la 10 februarie 2025 a fost semnat contractul colectiv de muncă pentru perioada 2025-2030. Acest document reglementează aspecte esențiale precum salarizarea, condițiile…
Căutare
Postări recente
- Membrii Comitetului Confederal al CNSM, în dialog cu Oliver Röpke, directorul ACTRAV-OIM
- Cooperarea sindicală pentru protecția lucrătorilor migranți, discutată la Chișinău
- Drepturile tinerilor la locul de muncă, discutate în cadrul unui seminar organizat de CNSM la Anenii Noi
- Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și Federația Sindicatelor din Kârgâzstan au semnat un Acord de cooperare pentru perioada 2026–2031
- Președintele CNSM, Igor Zubcu, la seminarul privind consolidarea influenței sindicale într-o lume a muncii în schimbare organizat de EPSU: „Vocea lucrătorilor trebuie transformată în decizii”
