Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a luat act cu îngrijorare de declarațiile prim-ministrului Vasile Tofan, făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră”, difuzată de postul de televiziune TV8 la data de 5 noiembrie 2026, referitoare la intenția Guvernului de a modifica Codul muncii, inclusiv prin simplificarea procedurilor de concediere a salariaților.
Ceea ce ne surprinde este faptul că prim-ministrul afirmă că Guvernul lucrează deja la asemenea modificări, în timp ce CNSM nu a fost informată despre inițierea unui astfel de proces și nu cunoaște niciun motiv sau argument care ar justifica o asemenea abordare esențială, nemaivorbind de propunerile concrete care urmează să fie promovate.
Considerăm că modificarea legislației muncii, în special a prevederilor care reglementează concedierea salariaților, nu poate fi realizată fără implicarea sindicatelor încă de la etapa elaborării propunerilor.
Reamintim că articolul 19 din Codul muncii consacră participarea partenerilor sociali la examinarea proiectelor de acte normative și la perfecționarea legislației muncii, inclusiv la asigurarea concilierii civice, iar articolul 5 alin. (3) din Legea nr. 245/2006 prevede coordonarea obligatorie a proiectelor de acte normative din domeniul muncii și cel social-economic cu Comisia națională pentru consultări și negocieri colective.
Totodată, prin Convenția colectivă (nivel național) nr. 20 din 29 iulie 2022 privind dezvoltarea și promovarea parteneriatului social, părțile și-au asumat angajamente privind consolidarea dialogului social și implicarea partenerilor sociali în procesul decizional.
CNSM nu contestă necesitatea modernizării legislației muncii sau a eficientizării activității instituțiilor publice. Totuși, procedurile legale de concediere nu trebuie prezentate drept obstacole în calea dezvoltării economice sau a bunei administrări. Acestea reprezintă garanții esențiale împotriva concedierilor arbitrare și abuzive din partea angajatorilor.
Atragem atenția că Republica Moldova a ratificat Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 158 privind încetarea raporturilor de muncă la inițiativa angajatorului. Potrivit acesteia, concedierea trebuie să fie justificată prin motive întemeiate, salariaților trebuie să li se asigure garanții procedurale și dreptul de a contesta concedierea, iar în cazul disponibilizărilor din motive economice sau structurale trebuie respectate obligațiile de informare și consultare a reprezentanților lucrătorilor.
De asemenea, articolele 24 și 29 din Carta socială europeană revizuită, acceptate de Republica Moldova, prevăd garanții esențiale privind protecția salariaților împotriva concedierilor nejustificate și dreptul la informare și consultare în procedurile de concediere colectivă.
În contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană, reamintim că articolul 30 din Carta drepturilor fundamentale a UE consacră protecția împotriva concedierilor nejustificate, iar Directiva 98/59/CE privind concedierile colective și Directiva 2002/14/CE privind informarea și consultarea lucrătorilor stabilesc standarde europene importante pentru protecția salariaților.
Prin urmare, garanțiile prevăzute de legislația muncii nu sunt simple formalități birocratice care pot fi eliminate în numele flexibilității, sub pretextul dezvoltării mediului de afaceri și a climatului investițional, care tinde să diminueze nivelul de protecție al salariaților și garanțiile activității sindicale. O parte dintre acestea decurg din obligațiile internaționale asumate de Republica Moldova, iar altele reflectă standardele europene la care țara noastră s-a angajat să își alinieze legislația.
Faptul că instanțele de judecată dispun restabilirea în funcție a unor salariați atunci când angajatorii intenționat nu respectă procedurile legale nu poate constitui, în sine, un argument pentru diminuarea protecției salariaților. Respectarea legii nu poate fi considerată un impediment în gestionarea resurselor umane.
În acest context, CNSM solicită Guvernului să clarifice care sunt modificările preconizate, la ce etapă se află elaborarea acestora și să asigure implicarea efectivă a partenerilor sociali în procesul de elaborare și consultare.
CNSM își reafirmă disponibilitatea pentru un dialog constructiv privind modernizarea legislației muncii, dar nu va susține modificări care conduc la diminuarea garanțiilor și a drepturilor salariaților.
Dialogul social veritabil cu implicarea partenerilor sociali în procesul decizional nu trebuie să înceapă atunci când proiectele de lege sunt deja elaborate. Parteneriatul social presupune implicarea reală a reprezentanților lucrătorilor, alături de cei ai angajatorilor, încă din etapa formulării inițiativelor.

